Proprietățile și beneficiile podbalului

0
233

Plantele de podbal (Tussilago farfara) este o plantă medicinală-comestibilă, care se dezvoltă și crește în zonele necultivate, cu umiditate crescută. Le întâlnim în parcuri, pe câmpuri, câmpii, poieni, în preajma bălților și în grădini. Podbalul atinge la maturitate 15 cm înălțime, prezintă o tulpină ierboasă delicată, care poartă în partea superioară florile dispuse în capitule. Prezintă în sol rizomi bine dezvoltați, ce ating uneori adâncimea de 1 metru. Frunzele de la baza podbalului sunt lung-pețiolate și cresc direct din rădăcini.

În scop medicinal, de la podbal sunt recoltate florile, frunzele și rizomii. Părțile plantei conțin, în egală parte, mucilagii, tanin, acizi grași, inulină, substanțe amare, triterpenice și săruri minerale. Mai conțin, de asemenea, cantități mari de steroli, dextrină și substanțe cu efect bactericid. Substanțele din această plantă oferă proprietăți emoliente, tonice, secretolitice, antiinflamatoare, diuretice și antispastice.

Podbalul este una dintre cele mai eficiente plante medicinale, utilizate pentru tratarea afecțiunilor respiratorii. Planta de podbal este un sectretolitic foarte eficient. Elementele active din plantă ajută la fluidizarea secrețiilor bronhice, care devin mai ușor de eliminat. Podbalul are acțiune eficientă în tratarea laringitei, faringitei, pleureziei și bronșitei. Taninul prezent în plantă are efecte antiinflamatoare și cicatrizante. Calmează și cicatrizează arborele bronșic, ușurând respirația și grăbind vindecarea. Substanțele amare și mucilagiile care se regăsesc din plin în florile și rizomii podbalului îmbunătățesc funcția digestivă, reduc inflamațiile gastrice și atenuează durerile stomacale. Acestea au un efect diuretic important și împiedică acumularea substanțelor toxice în organism. Efectul puternic antiinflamator al podbalului poate fi resimțit de persoanele care suferă de sindromul picioarelor umflate. Consumată cu regularitate, planta de podbal atenuează durerile și senzația de greutate a picioarelor umflate.

Cataplasmele de podbal au acțiune emolientă, cicatrizantă și acționează eficient asupra rănilor minore ale epidermei (zona Zoster).

Podbalul mineralizează organismul, și împiedică instalarea stării de slăbiciune și astenie de orice fel.

Planta de podbal poate fi consumată sub formă de suc proaspăt (frunzele crude se trec prin mix-shaker); infuzie-din flori și rădăcini uscate (se adaugă 10 grame de plantă uscată la 300 mililitri de apă); tinctura-obținută prin amestecarea a 100 grame flori podbal cu 100 mililitri alcool alimentar (compoziția se lasă la rece, în loc întunecos pentru două săptămâni, apoi se consumă câte 20-25 picături înainte de mesele principale); cataplasma-se pun flori sau frunze bine zdrobite și se lasă să acționeze 30-40 de minute; sub formă de sirop, care se obține prin fierberea până la vâscozitate a 200 mililitri apă cu 100 mililitri miere sau zahăr și 200 grame plantă uscată. Siropul se bea câte o linguriță, de 3 ori pe zi, pentru tratarea răcelilor și pentru creșterea poftei de mâncare.

Printre puținele contraindicații ale podbalului amintim faptul că trebuie utilizat cu precauție de către femeile însărcinate. Se respectă dozele prescrise de către medicul curant întotdeauna, pentru că o cantitate prea mare de podbal devine toxică pentru organism.

LĂSAȚI UN MESAJ

NOTA: sunt interzise injuriile, incitarile la ura ori violenta, cuvintele obscene si atacul la persoana.

Publicatia „Graiul Salajului” nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revenind integral autorului comentariului.

Orice persoana care se considera prejudiciata de continutul unui comentariu, are posibilitatea sa solicite stergerea comentariului respectiv, in baza unei cereri in acest sens, transmise pe adresa de email a redactiei, graiulsj@unisys.ro.

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.