Primarul Zalăului, întâlnire cu elevii de la CNS pentru reabilitarea Platoului de marmură

1
612

Mult așteptatele lucrări de reabilitare integrală a Platoului de marmură din centrul municipiului, alături de lucrările de modernizare a întregii zone centrale, vor demara în a doua parte a acestui an, după cum a anunțat vineri Ionel Ciunt, primarul Zalăului.

În acest context, edilul a răspuns solicitărilor venite din parte elevilor clasei a VII-a de la Colegiul Național ”Silvania” de a avea o discuție față în față pentru ca administrația locală să aplice propunerea lor privind amenajarea obiectivului important din zona centrală, întâlnire care a avut loc vineri, 21 mai, la sediul Primăriei Municipiului Zalău. În cadrul întâlnirii, Ionel Ciunt a ascultat propunerile elevilor coordonați de profesoara Mirela Chiș și le-a prezentat, totodată, lucrările propuse în proiect.

” Orice idee venită din partea tinerilor ne ajută să implementăm cele mai bune proiecte care să vină în întâmpinarea nevoilor acestora. Fântână arteziană la nivelul solului, rastele pentru biciclete, bănci moderne și refacerea suprafeței platoului astfel încât să corespundă atât pentru circulație pietonală cât și pentru plimbări cu bicicleta sau cu rolele sunt principalele propuneri care, vă asigur, dragi elevi, că vor fi implementate. Le mulțumesc acestor elevi pentru ideile constructive prezentate și pentru faptul că desfășoară activitățe benefice pentru comunitate. Acest tip de întâlniri vor continua”, a precizat primarul Zalăului după întâlnirea cu elevii.

Primăria a obținut finanțare europeană nerambursabilă în valoare de 40,5 milioane de lei pentru proiectul care cuprinde reabilitarea Platoului de marmură – Piața 1 Decembrie, reabilitarea Pieței Iuliu Maniu, pietonizarea străzii Unirii și reabilitarea curții de la Colegiul Național “Silvania” (dinspre strada Unirii), contractul de finanțare fiind semnat în luna februarie 2021.

Pentru a nu pierde finanțarea întregului proiect, din bugetul municipiului, Primăria și-a asumat reabilitarea DJ 191C  pe teritoriul municipiului – Bulevardul Mihai Viteazul (zona Primărie – Scala), străzile Tudor Vladimirescu, Porolissum, Bujorilor, Moigrad și Cetății. Investițiile au fost aprobate prin Hotărârea Consiliului Local întrunit în ședință extraordinară în 10 august 2020.

Prin partea de investiții cuprinse în proiect ce vor fi finanțate din fonduri europene, vor fi create și 72 de locuri de parcare, vor fi amplasate rastele pentru biciclete cu 80 de locuri, vor fi amplasate 87 de coșuri de gunoi, vor fi amplasate 64 de bănci în zonele pietonale și vor fi amenajați 3.641 de metri pătrați de zonă verde, inclusiv plantarea a 71 de copaci.

Lucrările asumate din bugetul local în cadrul aceluiași proiect, așa cum precizează Ionel Ciunt, cuprind modernizarea celor cinci străzi importante care sunt parte integrantă a drumului județean 191 C – Tudor Vladimirescu, Porolissum, Bujorilor, Moigrad și Cetății. Sunt prevăzute lucrări de amenajare ziduri de sprijin, reabilitare canalizare pluvială, asfaltare, amenajarea de piste de biciclete, de trotuare, amenajarea a 23 de stații de autobuz, asfaltarea intersecțiilor cu 24 de străzi laterale.

În prezent, pe aceste artere se execută lucrări la iluminatul public stradal, iar în Ortelec se lucrează și la extinderea și modernizarea rețelei de apă și apă uzată.

1 COMENTARIU

  1. Povesti a la psd, a la Ciunt, pentru imagine si atat. Elevii stiu ca cele mai proaste drumuri din orasele resedinta de judet din Transilvania sunt in Zalau!!! Ca doar nu or fi In Oradea, Bistrita, Cluj, Satu-Mare, Baia- Mare!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

NOTA: sunt interzise injuriile, incitarile la ura ori violenta, cuvintele obscene si atacul la persoana.

Publicatia „Graiul Salajului” nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revenind integral autorului comentariului.

Orice persoana care se considera prejudiciata de continutul unui comentariu, are posibilitatea sa solicite stergerea comentariului respectiv, in baza unei cereri in acest sens, transmise pe adresa de email a redactiei, graiulsj@unisys.ro.

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.