Primarii din România acuză Guvernul de exces de putere și comportament abuziv

12
1031

Asociația Comunelor din România critică în termeni duri activitatea Guvernului Cîțu, pe care îl acuză de comportament discreționar și grave derapaje în respectarea legii. Nemulțumirea vine după ce Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2020 care modifică peste 20 de acte normative și care amână pensiile speciale ale primarilor și îngheață pensiile și salariile bugetarilor a fost publicată în Monitorul Oficial.

„Guvernul României și-a depășit vădit competența, acționând discreționar, manifestând dispreț atât față de prevederi constituționale, cât și de prevederi legale, fiind în prezența unui exces de putere de o gravitate extremă, vătămând drepturile întregului personal din administrația publică locală, inclusiv drepturile autorităților administrației publice locale care funcționează ca autorități administrative autonome, precumpănitoare fiind principiul legalității și cel al autonomiei locale”, scrie în plângerea prealabilă formulată de Asociația Comunelor , care vrea să atace în instanță decizia guvernanților.

Primarii consideră că ordonanța a fost emisă cu nerespectarea prevederilor Constituției României și a altor prevederi legale și solicită revocarea acesteia.

Plângerea a fost trimisă deja premierului, ministrului Finanțelor, ministrului Muncii, ministrului Dezvoltării și Avocatului poporului.

Reacția Asociației Comunelor din România vine la scurt timp duă ce și Asociația Municipiilor din România a lansat un atac la guvernul condus de Florin Cîțu, nemulțumită de aceeași ordonanță de urgență.

„Constatăm cu dezamăgire că <practicile nesănătoase> ale guvernelor anterioare au fost însușite rapid de Guvernul Cîțu. Proiectul de OUG propus spre adoptare, fara consultarea AMR si a celorlalte structuri asociative, transformând astfel un instrument de dialog între doi parteneri egali (administrația centrală-administrația locală) într-un act formal, menit să mimeze respectarea legii, dar încălcând în fapt și litera și spiritul ei. Adoptarea unei ordonanțe de urgență care modifică peste 20 de acte normative, cu impact în diverse domenii precum: bugete locale, fiscalitate, asistență socială, educație, salarizare, sănătate, muncă, etc, fără respectarea minimă a regulilor în domeniul transparenței și dialogului cu structurile asociative, este de natură să tragă un semnal de alarmă cu privire la capacitatea Guvernului de a realiza reforma statului, așa cum și-a asumat prin programul de guvernare”, se arată într-un comunicat al Asociației conduse de primarul Clujului, Emil Boc.

Ambele asociații se declară nemulțumite de faptul că structurile administrației locale nu au fost consultate deși actul normativ le privea în mod direct.

Potrivit Ordonanței de urgență care a fost publicată în Monitorul Oficial în ultima zi a anului trecut, salariile bugetarilor, precum și nivelul sporurilor vor fi înghețate la nivelul acestui an. În schimb, se acordă voucherele de vacanță în cuantum de 1.450 lei. De asemenea, se suspendă aplicarea pensiilor speciale pentru primari până la 1 ianuarie 2022.

A fost decalat și un articol din legea privind salarizarea bugetarilor care prevede o indemnizație de vacanță la nivelul unui salariu de bază brut, noul termen fiind 1 ianuarie 2022.

Pentru realizări deosebite și pentru recompensarea unei activități de notorietate în domeniul culturii, științei și sportului există o indemnizație de merit egală cu 3 salarii minime brute pe țară, neimpozabilă. OUG spune că în anul 2021, cuantumul lunar al indemnizației de merit se menține la nivelul de 6.240 lei.

În ceea ce privește venitul minim de incluziune (acea Lege care prevedea un beneficiu de asistenţă socială acordat familiilor şi persoanelor singure aflate în situaţie de dificultate, în scopul prevenirii şi combaterii sărăciei şi riscului de excluziune socială), acesta va intra în vigoare la data de 1 aprilie 2022.

Din acest an ar fi trebuit ca, începând cu drepturile salariale aferente lunii ianuarie 2021, cadrele didactice din domeniul medico-farmaceutic din universități să primească o indemnizație lunară egală cu 50% din salariul de bază al funcției de medic, medic stomatolog sau farmacist, corespunzător vechimii în muncă și gradului profesional deținut. Acest lucru se va aplica doar din 2022.

Pensiile de serviciu ale multor categorii de bugetari, de la parlamentari, la cele militare de stat nu se vor actualiza cu rata inflației în 2021.

12 COMENTARII

  1. In timp ce sectorul privat se zbate intre viata si moarte, cu salarii mizere si cu somaj, astia vor in continuare majorari salariale si pensii speciale, dupa ce le-au fost triplate salariile nu demult…Rusinica!

  2. Guvernul psd Dăncilă a fost mult bășcălit de pnl+usr + udmr. Că e neocriptocomunist, că veorica e o tută, etc, etc. A venit și vremea găștii ăstea să facă guvern și iată ce constatăm. Premierul e repetent, trei minștri provin din familii de mari securiști, voiculescu a și recunoscut și, colac peste pupăză, mai și un ministru corupt cât tabla casei. Nu e o problemă ce a fost tatica lui mă, da, fără atâta ipocrizie. Nu, nu, la români nu merge democrația, la români trebuie altceva !

  3. Acest individ mereu apare la Tv ! nu stiu cine il tot pupa in f….. cind el nu este in stare sa elibereze titlul de propietate pentru oameni care ii pastoreste ! este un AROGANT, un maret, un fudul, Nu poate verifica nimeni de ce nu elibereaza titlul de propietate pentru pamintul din Chelente, Togul lui Husti ! etc

  4. In plina pandemie nr bugetarilor a crescut, cel al angajatilor a scazut cu sute de mii. Bugetul statului e pe minus. Orice bugetar primeste de la 4000 lei pe luna in sus. Nu socotim aici salariile medicilor, angajatilor de justitie, sau primarilor, care sunt mult mai mari. Aceste salarii se vor plati din credite, pt ca mediul privat nu le mai poate sustine.

  5. Intrebati cat castiga un angajat la Michelin, Tenaris, etc. Intrebati muncitorii din constructii daca isi iau banii la timp. Stiti care e culmea online-ului in Romania? Sa duci documentul listat de pe site semnat in original la camera 2!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Nota
Sunt interzise injuriile, incitările la ură sau violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația Graiul Sălajului nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea de a solicita ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, trimise pe adresa de e-mail a redacției, graiulsj@unisys.ro.