Pe strada Porolissum din municipiu, lângă benzinăria Petrom, se lucrează în această perioadă la construcția unui pod nou peste Valea Sărmaș. Investiția e inclusă în proiectul care vizează modernizarea DJ191C: Tudor Vladimirescu-Porolissum-Bujorilor-Moigradului-Cetății.

În paralel cu construcția noului pod, se lucrează și la amenajarea albiei cursului de apă.

Lucrările sunt executate de SC Drum Construct SRL și sunt finanțate din bugetul local.

În ansamblu, proiectul de pe DJ191C presupune modernizarea străzilor Tudor Vladimirescu, Porolissum, Bujorilor, Moigradului și Cetății, lucrările constând în reabilitare parte carosabilă, amenajare piste de biciclete, amenajare trotuare, amenajare ziduri de sprijin, refacerea podețelor, realizarea canalului tehnic și a rețelei de canalizare pluvială. De asemenea, proiectul mai cuprinde amenajarea stațiilor de autobuz și asfaltarea intersecțiilor cu străzile laterale.

În această perioadă, circulația în zona podului este parțial restricționată, fiind dirijată de un semafor electric.

Câteva sute de metri mai înspre oraș, sensul giratoriu de la Spitalul Vechi este deja funcțional, din 4 august, atunci când a fost făcut marcajul provizoriu și au fost instalate semnele de circulație, la exact o lună de când am început lucrările.

„În aceste două săptămâni s-a dovedit că reconfigurarea intersecției a adus un câștig uriaș. Circulația este acum fluidă, putem da uitării blocajele care se creau aici înainte din cauza intersecției care nu reușea să preia volumul traficului la ore de vârf sau ținea șoferii inutil la semafor.

În scurt timp vom fi gata și cu construcția propriu-zisă din centrul sensului giratoriu și cu amenajarea peisagistică.

Am început de altfel lucrări ample de modernizare pe străzile Tudor Vladimirescu – de la Perla până la noul giratoriu – și Porolissum – în continuarea sensului giratoriu – unde acum se reface podul de la benzinăria Petrom.

Această modernizare – proiect în care am inclus de fapt și sensul giratoriu – va însemna refacerea întregului traseu de la Perla până la ieșirea din Ortelec. Străzile de pe această rută vor fi reabilitate complet, ca toate arterele pe care le-am refăcut până acum, cu canalizare pluvială, canale subterane pentru curenți slabi, sistem de iluminat înlocuit cu unul moden, cu LED, trotuare, mobilier urban, adică de la <a> la <z>”, spune viceprimarul Teodor Bălăjel.