ianuarie 28, 2023

Președintele FRF, în vizită la Consiliul Județean Sălaj

Președintele Consiliului Județean Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu, a primit marți, 22 martie, vizita conducerii Federației Române de Fotbal (FRF), în frunte cu președintele Răzvan Burleanu, și a conducerii Asociației Județene de Fotbal Sălaj. Discuțiile s-au axat pe proiectele inițiate și implementate de către FRF în vederea dezvoltării fotbalului juvenil din România și a infrastructurii sportive necesare, precum și pentru creșterea numărului de copii care practică acest sport.

Consiliul Județean Sălaj va sprijini, prin crearea infrastructurii necesare, toate proiectele benefice atât pentru dezvoltarea fenomenului fotbalistic în județ, cât și pentru promovarea practicării sportului, în general, de către copii, a anunțat președintele Dinu Iancu-Sălăjanu. La rândul său, președintele FRF și-a arătat recunoștința față de deschiderea pe care a găsit-o în Sălaj din partea administrației județene, în susținerea practicării fotbalului și a sportului de masă.

Răzvan Burleanu a mulțumit Consiliului Județean Sălaj și președintelui Dinu Iancu-Sălăjanu pentru finanțarea de 250.000 de lei, acordată în 2021 către cluburile afiliate Asociației Județene de Fotbal. Astfel, toate echipele înscrise în competiții oficiale, fie că e vorba de juniori sau seniori, au primit un rând de echipament și câte șapte mingi de joc.

La sfârșitul întâlnirii, președintele Consiliului Județean Sălaj și președintele FRF au convenit ca instituțiile pe care le reprezintă să fie parteneri în proiectele de viitor ce vor viza dezvoltarea infrastructurii sportive din județ.

2 thoughts on “Președintele FRF, în vizită la Consiliul Județean Sălaj

  1. Umbla și ăsta ca bezmeticul prin tara! Și cu fotbalul ca de altfel cu toate domeniile de activitate am ajuns de râsul lumii, dar nu le pasă!E România lucrului bine făcut, România lui Iohanis, citu et compania!👎

Lasă un răspuns

NOTA: sunt interzise injuriile, incitările la ură ori violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația „Graiul Sălajului” nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea să solicite ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, transmise pe adresa de email a redacției: graiulsj@unisys.ro

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la conținut