Premierul Ciucă: România primește anul acesta 10 miliarde de lei din PNRR

Prim-ministrul Nicolae Ciucă dă asigurări că România este în grafic pentru a obține în acest an 10 miliarde de euro din PNRR.

Premierul a prezidat, luni, la Palatul Victoria, reuniunea Comitetului de monitorizare a Planului Național de Redresare și Reziliență, prima de acest gen după depunerea de către România, pe 31 mai, a primei cereri de plată la Comisia Europeană.
”Valorificarea celor 30 de miliarde de euro din PNRR este un efort coordonat și coerent, cu borne bine stabilite, termene și responsabili pentru fiecare domeniu. Am dovedit că am reușit să operaționalizăm acest mecanism de finanțare europeană într-o perioadă scurtă și deloc simplă pentru România și să trimitem prima cerere de plată. Prefinanțarea primită, în valoare de 3,7 miliarde de euro, adăugată primei cereri de plată deja transmise Comisiei Europene, ne arată clar că suntem în grafic pentru a obține ceea ce ne-am propus, respectiv ca România să beneficieze în acest an de 10 miliarde de euro din PNRR. În continuare voi monitoriza îndeplinirea țintelor, jaloanelor și reformelor din PNRR. Sunt convins că disciplina muncii echipei guvernamentale și responsabilitatea ne vor ghida în continuare activitatea”, a declarat premierul Nicolae-Ionel Ciucă.
Discuțiile din cadrul întâlnirii s-au axat asupra procedurilor și măsurilor asociate depunerii cererii de plată în sumă de aproximativ 3 miliarde de euro, din care aproximativ 2 miliarde de euro reprezintă fonduri nerambursabile, iar circa 1 miliard finanțare sub formă de împrumut.
În acest sens, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a transmis ministerelor coordonatoare forma aprobată de către Comisie a Acordului de tip operațional, document necesar pentru implementarea PNRR. De asemenea, ministerele coordonatoare urmează să implementeze planuri de acțiune specifice pentru îmbunătățirea sistemului de management și control aferent Planului Național de Redresare și Reziliență, stabilite prin consultări la nivelul instituțiilor statului, precum și în dialog între Guvern și Comisia Europeană.
În cadrul reuniunii, a fost prezentată situația ghidurilor pentru apelurile de proiecte competitive din PNRR, inclusiv a schemelor de ajutor de stat, pentru 61 din cele 71 de proiecte (85%) fiind stabilite termene de lansare în 2022.

Următoarea cerere de plată din partea României va fi transmisă Comisiei Europene în trimestrul al III-lea 2022 și include jaloanele și țintele care au termen de realizare trimestrele I și II 2023. Valoarea celei de-a doua cereri este de peste 3,2 miliarde euro, din care 2,14 miliarde euro fonduri nerambursabile și peste 1 miliard finanțare sub formă de împrumuturi.

Lasă un răspuns

NOTA: sunt interzise injuriile, incitările la ură ori violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația „Graiul Sălajului” nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea să solicite ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, transmise pe adresa de email a redacției: graiulsj@unisys.ro

Adresa ta de email nu va fi publicată.