septembrie 24, 2022

Prefectul Marin Nițu explică modul in care administrează situația din Jibou

Ana Indreieș, fost consilier local PSD, viceprimar cu atribuții de primar al orașului Jibou, a trecut la PNL și și-a anunțat candidatura la Primăria Jibou din partea acestei formațiuni politice. 

În urma acestei migrări, PSD i-a retras sprijinul politic Anei Indreieș. Retregându-i sprijinul politic, Indreieș nu mai poate fi nici consilier local și nici viceprimar, deci nici nu mai poate îndeplini atribuțiile de primar, pentru că viceprimarul se alege de Consiliul Local din rândul consilierilor.
Pierderea funcției de consilier se face însă prin ordin de prefect, după ce acesta constată că cel în cauză nu mai are sprijin politic.
Prefectul a anunțat că a redactat ordinul prin care Ana Indreieș este demisă din funcția de consilier, dar a avut rezerve să-l pună în practică din lipsa încrederii că cei din Consiliul Local Jibou vor putea administra situația încât orașul să nu rămână fără primar interimar. Dacă prefectul ar fi demis-o imediat pe Indreieș, atribuțiile de primar ar fi căzut în sarcina secretarului primăriei, iar prefectul Nițu a vrut să evite acest caz.
L-am contactat pe prefectul Marin Nițu, care a explicat situația pentru Graiul Sălajului. stop_coloana
”Ordinul de demitere din funcția de consilier a Anei Indrieș este pregătit de câteva zile. Am termen 30 de zile să-l punem în aplicare. Nu l-am pus încă pentru că am vrut să vedem cum gândesc consilierii locali în această privință. Hotărârea Consiliului Local Jibou privind alegerea noului viceprimar a fost depusă joi la Compartimentul juridic al Instituției Prefectului. Am dispus ca în cel mai scurt timp, două-trei zile, Compartimentul juridic să-și spună punctul de vedere privind legalitate sau ilegalitatea alegerii consilierului PSD în funcția de viceprimar. Luni (azi – n.r.) sau cel târziu mâine voi transmite ordinul prefectului Consiliului Local al orașului Jibou.”

Lasă un răspuns

NOTA: sunt interzise injuriile, incitările la ură ori violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația „Graiul Sălajului” nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea să solicite ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, transmise pe adresa de email a redacției: graiulsj@unisys.ro

Adresa ta de email nu va fi publicată.