Posibilitati noi de finantare pentru apicultori

Apicultura este unul dintre domeniile care s-a bucurat in ultimii ani de sprijin financiar, pe seama sustinerii prin Masura 141 a gospodariilor de semi-subzistenta. Si tot in ultimii ani, Salajul produce mai bine de jumatate din polenul tarii. Ca urmare a masurii mai sus amin-tite, numarul familiilor de albine din judet a crescut cu cel putin 7.000. Potrivit lui Nicolae Dumitras, director adjunct in cadrul Directiei Judetene pentru Agricultura, evidentele acestei institutii arata ca la ora actuala in Salaj sunt inregistrate peste 41.000 de familii de albine, fata de 34.000 cate erau in 2009. Nu sunt putini apicultorii salajeni care detin o suta, doua, sau chiar trei sute de familii de albine amplasate in pavilioane apicole.
Dupa cum se stie, in noul Plan National de Dezvoltare Rurala 2014 – 2020, Masura 141 – Sprijin pentru fermele de semi-subzistenta, sau masura saraciei, cum ii mai spun fermierii, nu se mai regaseste. Asta le-a dat de gandit apicultorilor care intentionau sa acceseze fonduri europene prin masura respectiva. Totusi, in noul Program apicol sunt prevazute posibilitati de accesare de fonduri pentru apicultori. Gheor-ghe Ursente, presedintele Asociatie Crescatorilor de Albine din Salaj, afirma ca prin noul Program apicol se pot accesa pana la 15.000 de euro pentru cumpararea de stupi si alte achizitii apicole. „Este demn de remarcat faptul ca numerosi apicultori salajeni s-au orientat spre productia de miere ecologica. Si la acest ca-pitol se pot obtine fonduri”, preciza Ursente. Asadar, apicultorii nu trebuie sa aiba  motive de ingrijorare in privinta accesarii de fonduri pentru stuparit.  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *