noiembrie 27, 2022

Portarul Claudiu Băican a ajuns la Unirea Tăşnad

Claudiu Băican a fost unul dintre puținii fotbaliști din Sălaj care în carieră au avut șanse de a respira aerul tare de pe prima scenă a fotbalului românesc, îmbrăcând tricoul formației Săgeata Năvodari.

Aceasta, după ce portarul în vârstă de 29 de ani a jucat cu succes și în Italia, la Vallée d’Aoste, Benevento Calcio și US Latina Calcio.

În ultimii doi ani, Băican a jucat ba la FC Zalău, ba la Olimpia Satu Mare, terminând sezonul acasă, la Zalău.

Din păcate, la poalele Meseşului era ceaţă densă în ce priveşte viitorul, după ce Primăria municipiului nu a mai putut semna contractul de finanţare şi FC Zalău se află la un pas de desfiinţare!? În aceste condiţii, jucătorii se reorientează şi semnează cu alte formaţii.

După ce Grigore Turda (ASU Poli Timişoara), Florin Istrate (Performanţa Ighiu) sau Paul Mateciuc (Ştiinţa Miroslava) au ajuns deja la alte echipe, portarul Zalăului a reajuns în judeţul Satu Mare, dar nu la Olimpia, ci la nou-promovata Unirea Tăşnad!

Totodată, directorul sportiv – Gabriel Magdaş – a ajuns la team-manager în Alba, la Performanţa Ighiu.

În cursul zilei de vineri, el a semnat un angajament cu sătmărenii. Vă reamintim că Unirea Tăşnad a ajuns în Liga a III-a, după un baraj cu campioana Sălajului – Dumbrava Gîlgău, pe care l-a tranşat în ambele manşe.

În carieră, Claudiu Băican a mai evoluat pentru formaţiile CFR Cluj şi Unirea Dej.

Încet-încet, jucătorii cu care „alb-albaştrii” au terminat sezonul 2016 – 2017 merg către alte destinaţii, în timp ce la poalele Meseşului miroase a înfrângere totală, dar nu pe „dreptunghiul verde”…

Lasă un răspuns

NOTA: sunt interzise injuriile, incitările la ură ori violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația „Graiul Sălajului” nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea să solicite ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, transmise pe adresa de email a redacției: graiulsj@unisys.ro

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *