Polițiștii sălăjeni au testat aplicația eDAC

Începând cu data de 31 martie, în contextul aderării României la spațiul Schengen cu frontierele aeriene și maritime, la nivelul Ministerului Afacerilor Interne a fost operaționalizat un nou sistem de verificare a documentelor de identitate.

Cu ajutorul dispozitivelor electronice mobile de tip telefon sau tabletă, pe care a fost instalată aplicația, se poate realiza, într-un timp foarte scurt, scanarea documentului prezentat de persoana verificată (carte de identitate, pașaport), aplicația eDAC generând în mod automat date existente în bazele de date ce aparțin autorităților române, cât și cele ce țin de spațiul Schengen. În acest sens, se facilitează interacțiunea cu cetățenii și se reduce timpul de verificare.

Astfel, în cursul nopții de 30 spre 31 martie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Zalău, alături de jandarmi ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Sălaj, au acţionat în municipiu pentru reducerea riscului rutier și depistarea conducătorilor auto care încalcă normele de circulație, precum și pentru siguranța cetățenilor, utilizând terminalele mobile prevăzute cu noul sistem de verificare a datelor.

În cadrul activităților au fost legitimate 211 persoane, au fost verificate 137 de autovehicule și au fost efectuate 126 de testări pentru depistarea consumului de alcool sau substanțe psihoactive.

De asemenea, polițiștii au efectuat controale la 14 societăți comerciale.

În urma controalelor efectuate au fost aplicate 30 de sancțiuni contravenționale și amenzi în valoare de 4.565 de lei, fiind constatate și două infracțiuni flagrante la regimul circulației pe drumurile publice.

About Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *