Polițiștii, cu ochii pe evenimentele private

0
317

În perioada 14 – 17 octombrie 2021, la nivel național, polițiștii au intensificat acțiunile de informare, prevenire și combatere a răspândirii pandemiei de COVID-19.

Au fost organizate 2.223 de acțiuni în teren, în special în locuri aglomerate, la agenți economici și în mijloacele de transport în comun.

Polițiștii au acționat împreună cu jandarmi, polițiști de frontieră, cadre ISU, polițiști locali, reprezentanți ai ANSVSA, ANPC, Ministerului Sănătății, Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Ministerului Transporturilor și ai autorităților publice locale, pentru protejarea sănătății publice.

În urma activităților derulate, au fost constatate 6 infracțiuni în legătură cu pandemia de Covid-19, dintre care 4 privind zădărnicirea combaterii bolilor și una de fals în declarații.

De asemenea, polițiștii au aplicat 9.818 sancțiuni contravenționale, în valoare de 1.505.535 de lei, celor care nu au respectat normele de protecție sanitară.

În județul Sălaj, sâmbătă și duminică, au fost contituite 6 echipe mixte de control, formate din polițiști, jandarmi și pompieri, care au instruit și verificat operatorii economici din domeniul Horeca, cu privire la respectarea măsurilor stabilite de autorități pentru prevenirea și limitarea răspândirii COVID-19.

În cadrul acestor activități au fost legitimate peste 160 de persoane, au fost verificate 72 de societăți comerciale și au fost instruiți tot atâția administratori ai localurilor la care se desfășurau evenimente private.

Pentru încălcarea prevederilor Legii nr.55/2020 au fost aplicate 23 de sancțiuni contravenționale.

Astfel de acțiuni vor fi derulate și în perioada următoare, în vederea limitării efectelor pandemiei.

Reamintim faptul că, în localitățile în care incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 6/1.000 de locuitori, e obligatorie purtării măștii de protecție în toate spațiile publice închise și deschise.

LĂSAȚI UN MESAJ

NOTA: sunt interzise injuriile, incitarile la ura ori violenta, cuvintele obscene si atacul la persoana.

Publicatia „Graiul Salajului” nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revenind integral autorului comentariului.

Orice persoana care se considera prejudiciata de continutul unui comentariu, are posibilitatea sa solicite stergerea comentariului respectiv, in baza unei cereri in acest sens, transmise pe adresa de email a redactiei, graiulsj@unisys.ro.

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.