Podul de la Rus intră în reparații

Podul peste Someș din localitatea Rus ar putea intra în reparațiii chiar luna viitoare. Având în vedere starea avansată de degradare a construcției, Consiliul Județean Sălaj intenționează să emită ordinul de începere a lucrărilor în luna iulie.

Președintele Consiliului Județean Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu, împreună cu primarul comunei Rus, Ioan Aurelian Cozma, și specialiști din cadrul Direcției Investiții și Programe Publice au făcut miercuri, 15 iunie, o vizită la podul de pe DJ 108S, peste Someș, premergătoare emiterii ordinului de începere a lucrărilor.

Cu o lungime de 173 de metri, podul situat la km 0+300, în localitatea Rus, va fi pus în siguranță printr-un proiect în valoare de 4,5 milioane de lei, pe care administrația județeană l-a depus pentru finanțare în cadrul Programului Național de Investiții “Anghel Saligny”.

Lasă un răspuns

NOTA: sunt interzise injuriile, incitările la ură ori violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația „Graiul Sălajului” nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea să solicite ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, transmise pe adresa de email a redacției: graiulsj@unisys.ro

Adresa ta de email nu va fi publicată.