Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a semnat, la finele săptămânii trecute, încă 53 de noi contracte de finanţare prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”, în valoare totală de aproximativ 655 de milioane de lei.

Contractele semnate vizează reabilitarea şi modernizarea infrastructurii rutiere, înfiinţarea şi extinderea sistemelor de alimentare cu apă, a reţelelor de canalizare şi a staţiilor de epurare, precum şi construirea unor podeţe.

Pe lista celor care primesc bani se numără și comuna Cizer, pentru construirea unui pod peste Valea Cizerului (Crasna), în localitatea Plesca. Unitatea administrativ-teritorială va primi 1.668.401 lei pentru realizarea investiției.