20 de organizatii nu au inca presedinte
Mai mult de jumatate din organizatiile locale ale PNL Salaj au fost dizolvate in urma rezultatului slab obtinut la alegerile europarlamentare. „Partidul National Liberal a hotarat sa nu mai accepte mediocritatea in activitatea politica”, a declarat ieri, la Zalau, prim-vicepresedintele liberalilor Ludovic Orban, in cadrul unei conferinte de presa. Pornind de la acest principiu, nu mai putin de 30 de organizatii din judetul nostru au fost dizolvate, iar in cazul a 20 dintre ele, printre care si Zalaul, nu exista inca un presedinte interimar.
Tot pentru a eficientiza activitatea politica, liberalii „au taiat in carne vie” si in componenta Biroului Politic Judetean (BPJ) care a ajuns sa numere doar 13 membri fata de 22, inainte de scrutinul pentru Parlamentul European. „Interimatul” este cuvantul de ordine pentru toate structurile din Salaj, desemnarea noilor conduceri urmand a fi realizata de-abia dupa alegerile prezidentiale.
Masurile punitive impotriva celor care nu s-au miscat corespunzator in cea mai recenta campanie vor continua. „In perioada imediat urmatoare vom lua si decizii mai drastice. Astfel, e foarte posibil ca unor alesi locali (consilieri, viceprimari etc.) sa le fie retras sprijinul politic”, a precizat presedintele interimar al PNL Salaj, Radu Capilnasiu. „I-am acordat in continuare incredere lui Capilnasiu si sunt convins ca, alaturi de echipa pe care si-o va alege, va obtine rezultate bune la prezidentiale”, a adaugat Orban.
„Crima economica impotriva Salajului”
Asa a catalogat fostul ministru al Transporturilor, Ludovic Orban, neinceperea lucrarilor la tronsonul de autostrada din Salaj. „La sfarsitul mandatului meu am lasat totul pregatit pentru inceperea lucrarilor (exproprieri, descarcari de sarcina arheologica, autorizatii etc.), iar actualul guvern trebuia sa gaseasca doar sursa de finantare. Demararea lucrarilor ar putea aduce mai multe locuri de munca si ar putea dezvolta economia locala”, a afirmat Orban.
PNL Salaj – jumatate dizolvat…
Articole
Lifturi panoramice, râu artificial, alei suspendate – proiectul de extindere a Salinei Turda
Obiectivul turistic care atrage anual milioane de vizitatori se extinde, după cum a anunțat primarul municipiului Turda, Cristian Matei. Poriectul de extindere vizează amenajarea Minei Iosif și, fiind finalizată procedura de evaluare tehnico-financiară, trece în etapa de precontractare. Noua mină va avea 10.000 de metri pătrați, va include cinci lifturi panoramice, un râu artificial și mai multe alei suspendate. Investiția se ridică la peste 25 de milioane de euro, iar autoritățile locale estimează că numărul vizitatorilor se va…
Mai mult...Citadin vrea să finalizeze asfaltările pe câteva străzi din Zalău
Echipele societății Citadin lucrează în aceste zile la modernizarea străzilor Meteorologiei, Viitorului, Aleea Bradului, iar pe străzile Irișilor, Gării, Valea Miții, Morii, Viilor, Gheorghe Pop de Băsești și străduțe din localitatea Stâna se execută lucrări de întreținere și pietruire. Potrivit informării Primăriei Zalău, pe Strada Meteorologiei se execută lucrări complexe, inclusiv introducerea în subteran a cablajelor, trotuare, după care urmează asfaltarea. Pe strada Viitorului, lucrările sunt aproape gata, iar strada Aleea Bradului este într-un proces mai amplu…
Mai mult...