Planificarea familială și mediatorii sanitari, măsuri necesare în comunitățile de romi

Reprezentanţi ai ONG-urilor rome, împreună cu autoritățile județene – reprezentanții Instituției Prefectului, ai Direcţiei de Sănătate Publică, ai Inspectoratului Şcolar Judeţean şi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sălaj – au concluzionat că în comunitățile de romi din Sălaj este nevoie de o serie de măsuri pentru reducerea abandonului școlar, pentru creșterea nivelului de educație în rândul populației rome, dar și de mediatori sanitari și de măsuri pe partea de planificarea familială.

”Pe ordinea de zi s-au aflat prezentarea mǎsurilor care urmeazǎ a fi efectuate conform H.G. 560/2022 pentru aprobarea Strategiei Guvernului României de incluziune a cetățenilor români aparținând minorității rome pentru perioada 2022-2027, prezentarea Planului Județean de Mǎsuri pentru incluziunea romilor pentru incluziunea romilor 2023 – 2024 şi a Planului județean de servicii sociale 2023. În cadrul discuţiilor, prefectul Dari Toma a precizat că pentru reducerea abandonului şcolar şi, implicit, pentru creşterea nivelului de educaţiei în rândul populaţiei rome, una din soluţii ar putea fi prezentarea unor exemple de succes din cadrul acestei etnii. În acelaşi context, cei prezenţi au discutat despre necesitatea unor măsuri de planificare familială în comunităţile de romi, alături de rolul important al mediatorilor sanitari din mediul rural”, precizează reprezentanții Instituției Prefectului.

One Reply to “Planificarea familială și mediatorii sanitari, măsuri necesare în comunitățile de romi”

  1. Cer doar drepturi si fac prunci pe banda rulanta,in veci nu i veti schimba,asta este in adn l lor,puteti tine seminare,sedinte,conferinte,sangele apa nu se face!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *