Sâmbătă, în jurul prânzului, o situație aparte a pus în alertă salvatorii sălăjeni. Un pisoiaș năzdrăvan a avut nevoie de ajutorul pompierilor după ce căzuse în fântână, într-o gospodărie din localitatea Derșida, comuna Bobota.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) ”Porolissum” al județului Sălaj, pompierii din Zalău și Sărmășag s-au mobilizat și au început misiunea de salvare. Nu a fost ușor, pentru că fântâna era îngustă și adâncă de 12 metri. Un pompier a coborât în puț și a reușit să salveze pisoiașul.

”Intervenția echipajelor de pompieri din cadrul Detașamentului Zalău și a Punctului de Lucru Sărmășag a fost una destul de dificilă, deoarece a fost nevoie de îndepărtarea acoperișului fântânii pentru a poziționa trepiedul de salvare necesar coborârii. Cu toate că puțul fântânii era foarte îngust și avea o adâncime de aproximativ 12 m, un salvator a coborât în fântână, iar puiul de pisică captiv a fost salvat și predat teafăr proprietarului. Felicitări echipajelor pentru efortul depus și modul profesionist de intervenție!”, precizează Biroul de presă al ISU Sălaj.