Pictorul sălăjean Flavius Lucăcel își expune lucrările la Madrid

În biserica ortodoxă română din Parla-Madrid a avut loc miercuri, 15 iunie, deschiderea expoziției de pictură „Edenul din Silvania” a pictorului Flavius Lucăcel, un demers susținut de Centrul Cultural Sf. Antim Ivireanul din Parla-Madrid, Consiliul Județean Sălaj și Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj.

Au vorbit preotul, poetul, scriitorul Eugen Barz, președintele centrului amintit, Dragoș Cosmin Popa, vicepreședinte al Asociației Scriitorilor și Artiștilor Români din Spania (ASARS) și criticul de artă  Antonio Calderón de Jesús. În discursul domniei sale, omul de artă spaniol a făcut o pledoarie pentru valorile culturale românești, europene prin excelență, valori care merită cunoscute, promovate.

Despre expoziția artistului sălăjean, criticul a spus că reprezintă o sinteză a spiritualității românești realizată de un om cu o inocență deosebită.

„Edenul din Silvania” valorifică patrimoniul material și imaterial al Țării Silvaniei, ștergare și țoale vechi țesute de femei din satul Aluniș ori geamuri meșterite în satul Tihău, fiind un demers pentru păstrarea a ceea ce au făcut artizanii, meșteșugarii satului sălăjean.

Daniel Săuca, managerul Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj, a prezentat revista și editura „Caiete Silvane”, precum și expoziția menționată. În opinia sa, Flavius Lucăcel scoate pe fereastră averea, zestrea satului de odinioară, să o vadă lumea de azi, lume care și-a pierdut și deprinderea de a privi pe fereastră. Să se uite, adică, în oglindă. Să-și rememoreze nemurirea. Și Edenul din Silvania. Un paradis nu doar imaginar… 

Vernisajul expoziției va avea loc duminică, 19 iunie, de la ora 11.30, în biserica amintită din Parla-Madrid, vernisaj urmat de o întâlnire a oaspeților din Sălaj cu membri ai ASARS, în cadrul căreia vor fi prezentate revista și editura „Caiete Silvane”, membrii asociației, poeții prezenți urmând să citească din creațiile lor.

1 thought on “Pictorul sălăjean Flavius Lucăcel își expune lucrările la Madrid

Lasă un răspuns

NOTA: sunt interzise injuriile, incitările la ură ori violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația „Graiul Sălajului” nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea să solicite ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, transmise pe adresa de email a redacției: graiulsj@unisys.ro

Adresa ta de email nu va fi publicată.