februarie 9, 2023

Petrom disponibilizeaza trei mii de angajati

Compania Petrom, membra a grupului austriac OMV, va disponibiliza trei mii de angajati la nivelul intregii tari, incepand cu 1 februarie, potrivit datelor furnizate, miercuri, de Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM) Prahova.

Purtatorul de cuvant al AJOFM Prahova, Dragos Parvan, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, ca institutia pe care o reprezinta a primit o instiintare prin care Petrom anunta ca incepand cu 1 februarie va disponibiliza, la nivelul intregii tari, trei mii de angajati.

Parvan a declarat ca in instiintarea transmisa AJOFM Prahova nu se precizeaza care sunt judetele in care vor fi facute concedierile.

Vanzarile Petrom pe segmentul gazelor naturale au fost afectate de scaderea cu 21% a consumului in Romania in ultimul trimestru din 2008 fata de perioada similara a anului anterior, generata in principal de sistarea partiala a activitatii marilor combinate chimice, se arata intr-un raport al OMV, publicat marti.

Surse din companie au declarat la inceputul lunii ianuarie ca Petrom ar putea disponibiliza, din cauza situatiei economice generale, aproximativ 4.000 de salariati, numar suplimentar cifrelor prevazute in programul de restructurare convenit la momentul privatizarii, care prevede reducerea anuala a personalului.

Contactati de MEDIAFAX, reprezentantii Petrom au afirmat la vremea respectiva ca pot fi avute in vedere “eventuale restructurari aditionale” programelor de restructurare. Ei au adaugat ca informatia va fi facuta publica in luna februarie, la prezentarea raportului anual pentru 2008.

Petrom a inceput in 2005, dupa preluarea pachetului majoritar de actiuni de catre grupul austriac OMV, un program de restructurare, care presupune, printre altele, disponibilizari de personal in fiecare an.

Potrivit strategiei de personal, Petrom va avea la finele anului 2009 un numar de 22.630 de angajati.

La momentul privatizarii, in 2004, Petrom avea 50.010 angajati. Numarul acestora a scazut la 43.546 in 2005 si la 32.837 in 2006. Potrivit datelor Petrom, la finele anului 2007 compania avea 26.397 de salariati.

Numarul de salariati ai Petrom a crescut in 2007 cu circa 10.000, la 36.194, prin preluarea activitatilor de mentenanta si intretinere de la Petromservice.

Reprezentantii companiei arata, intr-o declaratie remisa miercuri, ca procesul de restructurare al Petrom nu este o noutate, compania incepand inca din 2005 programe de modernizare si eficientizare, care includ si componenta de restructurare, in vederea imbunatatirii performantelor companiei.

“Acest proces nu s-a incheiat inca; reorganizarea companiei este un proiect pe termen lung, care este implementat treptat si cu responsabilitate, in deplin acord cu reprezentatii sindicatelor. Nu putem face estimari, deoarece nu exista un obiectiv legat de numarul angajatilor. Acesta va varia in functie de necesitatile companiei, de dezvoltare”, arata reprezentantii Petrom.

Potrivit Petrom, reorganizarea companiei este un proces “pe termen mediu si lung, complex, care se desfasoara pas cu pas”, iar modificarile numarului salariatilor sunt raportate in rezultatele financiare trimestriale transmise Bursei de Valori Bucuresti.

“Pentru protectia sociala a salariatilor disponibilizati ca urmare a procesului de reorganizare a companiei, a fost elaborat un plan social. Pe langa beneficiile financiare acordate prin planul social, Petrom s-a angajat prin acelasi plan social sa suporte toate cheltuielile in cazul in care fostii salariati se inscriu la cursuri de calificare sau recalificare”, arata reprezentantii companiei.

Totodata, Petrom a decis sprijinirea salariatilor disponibilizati, in vederea reintegrarii acestora pe piata fortei de munca. Astfel, au fost infiintate centre de tranzitie, care au rolul de a oferi, in functie de optiunile personale, servicii de reintegrare pe piata fortei de munca sau servicii necesare deschiderii unei afaceri.

“Centrele de tranzitie nu reprezinta singura initiativa a companiei de a sustine angajatii care intentioneaza sa dezvolte propria afacere. In cazul externalizarii unei activitati, Petrom ofera posibilitatea preluarii acesteia in administrare de catre orice angajat al companiei, in functie de indeplinirea criteriilor stabilite”, mai arata reprezentantii Petrom.

Compania nu precizeaza cati angajati are in prezent si nici numarul celor care vor fi disponibilizati de la 1 februarie.

Lasă un răspuns

NOTA: sunt interzise injuriile, incitările la ură ori violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația „Graiul Sălajului” nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea să solicite ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, transmise pe adresa de email a redacției: graiulsj@unisys.ro

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la conținut