Prichindeii de la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 1 Zalău au avut parte, joi, de o activitate inedită. Au învățat despre recliclare, iar lecția au transformat-o într-un adevărat carnaval al costumelor.
Din materiale reciclate, cei mici, ajutați pe alocuri și de cei mari, și-au confecționat ținute și jucării și au aflat de ce e bine să colectăm separat, să protejăm natura, să plantăm copaci. tru stradania lor, pe bună dreptat
“Reciclăm nu aruncăm, orașul curat păstrăm!” a fost tema principală a zilei.
„Jucăriile și costumele confecționate din materiale reciclabile, de către preșcolarii grădiniței noastre, au fost prezentate într-o expoziție în curtea grădiniței. Alături de noi, au fost prezenți la eveniment reprezentanți ai instituțiilor partenere: SC Brantner Enviroment SRL, Inspectoratul Școlar Județean Sălaj, Garda Națională de Mediu Sălaj, Agenția pentru Protecția Mediului Sălaj și Garda Forestieră Sălaj, care au apreciat în mod deosebit exponatele.
Tot azi (joi, n.red.) am încheiat și campania de colectare selectivă a deșeurilor, în urma căreia grădinița a beneficiat de o sponsorizare cu echipamente electronice, oferite de firma SC Brantner Enviroment SRL”, au precizat reprezentanții Grădiniței cu Program Prelungit Nr. 1 Zalău.