Petiție pentru liberul acces pe stadionul și terenurile de sport din Jibou

0
89

Peste cinci sute de tineri din Jibou au semnat deja o petiție prin care solicită deschiderea stadionului și a terenurilor de sport din cadrul școlilor și liceelor din oraș pentru activități fizice individuale pentru toți elevii și studenții.

Petiția „Lăsați-ne să batem mingea!” a fost inițiată de către Organizația Tinerilor din Jibou la sfârșitul săptămânii trecute. Printre semnatari se numără elevi de la școlile din localitate, părinți, profesori și chiar personalități marcante ale orașului.

Potrivit inițiatorilor, acțiunea a căpătat contur dintr-o nevoie reală a tinerilor de a face sport. În momentul de față, aceștia trebuie să plătească între 70 și 90 de lei pe oră pentru a folosi terenurile de minifotbal sintetice, singurele care sunt disponibile pentru acest tip de activitate în Jibou. De altfel, mulți tineri merg în satele învecinate Jiboului pentru a juca fotbal pe terenurile deschise, disponibile.

„Această situație poate fi remediată prin deschiderea terenurilor de sport din cadrul școlilor pentru elevi și studenți, accesul acestora fiind permis pe baza carnetului de elev. În acest fel tinerii elevi pot dispune de terenuri unde au infrastructura necesară pentru a desfășura în timpul liber sporturi precum: minifotbal, baschet, atletism, volei, handbal sau multe altele. În același timp, prin deschiderea stadionului din oraș toți cetățenii dornici să desfășoare acțivități fizice vor avea ocazia să o facă gratuit”, afirmă inițiatorii, cu mențiunea că „accesul în cadrul instituțiilor de învățământ se va face după terminarea orelor și în deplină grijă și simț civic”.

LĂSAȚI UN MESAJ

NOTA: sunt interzise injuriile, incitarile la ura ori violenta, cuvintele obscene si atacul la persoana.

Publicatia „Graiul Salajului” nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revenind integral autorului comentariului.

Orice persoana care se considera prejudiciata de continutul unui comentariu, are posibilitatea sa solicite stergerea comentariului respectiv, in baza unei cereri in acest sens, transmise pe adresa de email a redactiei, graiulsj@unisys.ro.

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.