Speriați de prețul tot mai mare al curentului, românii se înghesuie să își monteze panouri solare. În cele două minute, cât a durat pentru ca fondurile alocate Regiunii de Nord-Vest în cadrul Programului Casa Verde să se epuizeze, 9.143 de persoane fizice au apucat să își depună dosarele. Printre ei se numără 1.043 de sălăjeni.
Bugetul de 274.290.000 lei alocat acestei regiuni a fost rezervat integral, în timp record.
„Programul de anul acesta este cu atât mai atractiv cu cât, în premieră, finanțăm și instalaţiile de stocare a energiei electrice produse din surse regenerabile, ce vor fi instalate împreună cu panourile fotovoltaice, iar acest lucru s-a reflectat în ritmul cu care s-au realizat înscrierile din această dimineață. În același timp, subvenția a crescut la 30.000 de lei, ceea ce reprezintă un sprijin consistent pentru viitorii prosumatori. Programul va continua cu înscrierea persoanelor fizice din celelalte regiuni conform calendarului stabilit, câte o zi pentru fiecare regiune, în limita bugetului alocat, iar pe data de 9 octombrie 2024 se vor putea înscrie unitățile de cult”, a declarat președintele AFM, Laurențiu-Adrian Neculaescu.
În cadrul Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum și livrării surplusului în rețeaua națională – Casa Verde Fotovoltaice, finanţarea se acordă în cuantum de maximum 30.000 lei pentru achiziţionarea şi montarea unui sistem de panouri fotovoltaice şi a unei instalaţii de stocare a energiei electrice produse din surse regenerabile, cu condiţia suportării unei contribuţii proprii a beneficiarului de 3.000 lei.