februarie 9, 2023

Perioada de recenzare se prelungește

Perioada de recenzare a populației și locuințelor, prin interviuri față în față cu recenzorii, s-a prelungit până în data de 24 iulie 2022.

Inițial, termenul limită era 17 iulie, însă, din cauza faptului că numărul persoanelor care nu au fost încă recenzate este mare, Comisia Centrală pentru Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor din România a decis prelungirea perioadei de colectare a datelor din teren cu încă o săptămână.

“Dacă încă nu te-ai recenzat, până pe 24 iulie poți aștepta recenzorul acasă sau poți merge în cel mai apropiat punct fix de recenzare pentru a completa chestionarul de recensământ. Participarea la recensământ este obligatorie și contribuie la crearea unui viitor mai bun!”, spun reprezentanții Institutului Național de Statistică.

Unde sunt amplasate punctele fixe de recenzare din Sălaj

în Sălaj, autoritățile au decis înființarea a șase puncte fixe de recenzare: la Zalău (la sediul Primăriei Zalău și la sediul Direcției Județene de Statistică Sălaj), la Cehu Silvaniei – sediul Primăriei, la Șimleu Silvaniei – sediul Primăriei și la Școala Gimnazială Pustă, iar la Jibou – la sediul Primăriei.

Punctul de recenzare de la Primăria municipiului Zalău, la Camera 5 – parter, este deschis zilnic câte 10 ore, inclusiv sâmbăta și duminica. Programul de lucru este de luni – vineri între orele 7.30 – 17.30, iar sâmbăta și duminica, între orele 10.00 – 20.00.

Punctul fix de recenzare de la sediul Primăriei Oraşului Cehu Silvaniei este deschis zilnic între orele 8.00 – 18.00.

La Șimleu Silvaniei, punctul fix de la sediul Primăriei Oraşului, Strada Libertăţii, nr. 3, funcționeazză de luni până vineri între orele 8.00-18.00, iar sâmbătă și duminică, între orele 10.00 și 20.00.

Punctul fix de la Şcoala gimnazială nr. 1 Pusta, str. Mesteacanului, nr. 29, funcționează zilnic între orele 8.00 – 18.00.

Și punctul fix de la Sediul Primăriei Oraşului Jibou este deschis zilnic între orele 8.00 – 18.00.

Lasă un răspuns

NOTA: sunt interzise injuriile, incitările la ură ori violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația „Graiul Sălajului” nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea să solicite ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, transmise pe adresa de email a redacției: graiulsj@unisys.ro

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la conținut