octombrie 4, 2022

Pericei – o comuna care tine pasul cu orasul

Cu ochii pe agricultura
Primarul de Pericei sustine ca il intereseaza sub toate aspectele infrastructura, invatamantul, afacerile si nu in ultimul rand agricultura. Spun nu in ultimul rand pentru ca la Pericei s-a pus la punct o strategie de dezvoltare a agriculturii. In stransa colaborare cu specialisti de la Universitatea de agronomie din Cluj-Napoca s-a purces la un plan de dezvoltare a mai multor ramuri ale agriculturii. Astfel legumicultura, viticultura, cresterea animalelor (bovine) vor fi adaptate cerintelor pietii actuale. Cu ajutorul specialistilor tinerii din viticultura incearca sa gaseasca soiuri de vie autohtona, ori soiuri nobile, care sa se preteze la zona viticola Sarmasag, Pericei, Carastelec. Deocamdata se pare ca Feteasca regala da cele mai bune rezultate. Tot in strategia de dezvoltare a agriculturii intra si parteneriatul cu un investitor german, caruia i s-a inchiriat o suprafata de teren de patru hectare, pe care neamtul va construi o filatura de lana.
De aproape 20 de ani, Boncidai Csaba conduce destinele comunei Pericei. Intrebat despre cele mai importante obiective realizate la nivel de unitate teritorial-adminstrativa, prim-edilul mentiona ca nu exista obiective importante si mai putin importante. „Fiecare obiectiv este important pen-tru comunitate, pentru ca fiecare obiectiv contribuie la imbunatatirea conditiilor de viata ale cetateanului.” Unul dintre dezideratele primarului este de a diminua, sau chiar de a sterge diferenta dinte sat si oras. Mentalitatea locuitorului din mediul rural de a se considera cetatean de rangul II trebuie sa dispara. In schimb trebuie sa ramana valorile create de-a lungul timpului, nealterate. Boncidai Csaba este de parere ca atasamentul la sate e mai dezvoltat datorita si relatiilor interumane mai profunde. Poate si de asta, dupa fiecare ceremonie de casatorie, primarul Boncidai discuta de la suflet la suflet cu tanara pereche, sugerandu-i sa ramana la obarsie si promitandu-i sprijin in acest sens.

Fara ghiozdan la scoala
Prin Masura 322 s-au obtiut fonduri pentru infrastructura, reabilitarea a doua camine culturale si construirea unui after school. In viziunea primarului Boncidai Csaba, after school inseamna ca elevul sa nu mai fie nevoit sa poarte ghiozdan. De fapt in tarile cu invatamant mai acatarii acest deziderat a prins contur. Invatamant gimnazial exista doar in centrul de comuna. Imobilul scolii va fi etajat si astfel se vor crea spatii pentru o sala de mese, pentru odihna, pentru activitati recreative. Dupa ore copilul va putea alege intre sala de sport, sala de muzica si teatru, sala de dans. Apoi sub indrumarea unor pedagogi isi vor putea pregati lectiile pentru a doua zi. Efectiv, copilul nu va mai avea nevoie de ghiozdan, sustine primarul, pentru ca intreaga activitate educativa se va desfasura la scoala. Viitorul nu se poate evalua in bani, valoarea de baza a unei societati este omul. Cu cat este mai temeinic pregatit, cu atat valoarea sa creste este de parere Boncidai Csaba.
Baza nautica
Pe raul Crasna, in imediata apropiere a parcului din centrul de comuna va fi constuit un prag de fund, cu scopul de a stopa erodarea talvegului cursului de apa amintit. Fenomenul de erodare este influentat de barajul de la Virsolt. Pragul de fund se realizeaza in vederea protejarii podurilor din amonte si din aval si evitarea adancirii panzei freatice. Primarul Boncidai afirma ca a fost comandat un studiu hidrologic pentru construirea acelui prag de fund, in urma caruia va rezulta un luciu de apa cu o lungime de aproximativ 500 de metri si o adancime de 1,25 metri. Lucrarile au inceput deja Si cum ingeniozitatea prim-edilului nu atipeste, Boncidai Csaba a prins pasarea din zbor, cum se zice si pe luciul de apa va amenaja o baza nautica, dar si un „paradis” pentru pescari in sensul ca luciul de apa va fi populat cu puiet de peste. Poate o sa vi se para exagerat termenul de baza nautica, dar pe luciul de apa vor aluneca ambarcatiuni de mici dimensiuni si hidrobiciclete.
Stadion, patinoar si partie de schi
Investitia „Stadionul” se afla in curs de finalizare. La marginea localitatii Pericei a fost amenajata o moderna baza sportiva cu fonduri obtinute prin Ordonanta de Guvern nr 7/1996. Pe langa cele 300 de locuri in tribune, vestiare, grupuri sanitare, parcare aici se construiesc spatii pentru ubitorii de patinaj si de schi. Da, ati citit bine. Langa stadion, pe un loc mlastinos au inceput excavarile pentru un lac natural. Lacul va fi destinat, in anotimpul friguros patinajului, iar in restul anului va fi destinatie pentru pescari. Cum in apropierea bazei sportive se afla un deal, primarul a avut ideea de a amenaja aici o partie de schi in toata regula, cu teleschi si utilaj de produs zapada artificiala. De precizat ca atat partia de schi, cat si patinoarul sunt amenajate cu fonduri din bugetul local.
Apa calda si curent electric de la… soare
Cu ocazia „Sarbatorii cepei” care s-a desfasurat in urma cu trei saptamani, in prezenta lui Lazlo Borbely, ministrul Mediului a fost dat in folosinta un sistem de panouri solare. Sistemul deserveste cu apa calda (15 metri cubi) Scoala gimnaziala, sala de sport si gradinita din centrul de comuna. Este primul sistem de panouri solare care a intrat in folosinta in mediul rural din judet. Si ideile primarului Boncidai nu se opresc aici. In parteneriat cu o fundatie slovaca va fi construit un sistem de panouri solare cu o suprafata de 1,5 hectare. Sistemul este destinat producerii energiei electrice.
Ceapa de Pericei, la Bruxelles
Platforma Populara (Partidul Popular) din Parlamentul Europei, a adresat Primariei din Pericei invitatia ca in perioada 10-13 oc-tombrie sa prezinte la Bruxelles „Gustul cepei de Pericei”. Isi vor face prezenta in Parlamentul European cultivatori de ceapa din comuna, precum si cei mai destoinici bucatari intr-ale preparatelor din ceapa.

Lasă un răspuns

NOTA: sunt interzise injuriile, incitările la ură ori violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația „Graiul Sălajului” nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea să solicite ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, transmise pe adresa de email a redacției: graiulsj@unisys.ro

Adresa ta de email nu va fi publicată.