Performanța economiei, revizuită în creștere de Comisia Europeană

În ciuda perioadei dificile pe care o traversăm, economia României reușește să performeze, anunță guvernanții. Comisia Europeană a revizuit, în creștere, estimarea asupra performanței economiei românești în 2022: de la +3,9% (cât estima în iulie), la +5,8%. În realizarea prognozei, experții europeni au luat în calcul impactul tarifelor compensate la energie, subvenționarea prețului carburanților, măsurile luate prin programul “Sprijin pentru România” și creșterile salariilor din sectorul bugetar.

“Factorul decisiv în realizarea creșterii economice sustenabile din acest an este reprezentat de intrările de capital, atât prin investițiile străine directe, cât și banii veniți de la Bruxelles, prin PNRR ori fondurile europene din actualul exercițiu financiar. Prin măsurile pe care Guvernul le-a luat, România a ajuns pe locul 6 în topul creșterii economice din UE, depășindu-ne doar Irlanda, Portugalia, Slovenia, Croația și Grecia, care înregistrează avansuri economice între 6-8%”, a afirmat premierul liberal Nicolae Ciucă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *