Percheziții în Maramureș pentru infracțiuni comise în Sălaj

0
442

Poliţiştii zălăuani de la Biroul de Investigaţii Criminale, coodonați de procurori, au efectuat marți, 15 iunie, trei percheziţii domiciliare în judeţul Maramureş, la locuinţele unor persoane bănuite de comiterea infracţiunii de furt calificat pe raza municipiului Zalău.

Potrivit anchetatorilor, în data de 29 aprilie, două persoane au pătruns, folosind chei potrivite, într-o locuinţă din Zalău, de unde ar fi sustras bunuri şi valori în valoare de 5.000 lei.

La una dintre locaţiile percheziţionate, au fost găsite şi ridicate substanţe vegetale susceptibile de a avea efecte psihoactive, motiv pentru care a fost sesizată structura specializată în combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri/substanţe psihoactive, pentru continuarea cercetărilor.

Poliţiştii continuă cercetările sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău, pentru administrarea întregului probatoriu.

Punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul de nevinovăţie.

LĂSAȚI UN MESAJ

NOTA: sunt interzise injuriile, incitarile la ura ori violenta, cuvintele obscene si atacul la persoana.

Publicatia „Graiul Salajului” nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revenind integral autorului comentariului.

Orice persoana care se considera prejudiciata de continutul unui comentariu, are posibilitatea sa solicite stergerea comentariului respectiv, in baza unei cereri in acest sens, transmise pe adresa de email a redactiei, graiulsj@unisys.ro.

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.