Percheziții de amploare în 28 de județe, printre care și Sălajul

Mai multe persoane sunt bănuite de înșelăciune, evaziune fiscală, spălare a banilor, complicitate la spălare a banilor, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals. Au fost păgubite spitale, școli, unități militare, sedii ale unor instituții publice, stații de alimentare cu carburant.

Joi dimineața, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș, sub coordonarea Direcției de Investigare a Criminalității Economice, au efectuat 218 percheziții domiciliare, în București și în 28 de județe din țară, la persoane bănuite de înșelăciune, evaziune fiscală, spălare a banilor, complicitate la spălare a banilor, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.

Acțiunea s-a desfășurat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș în: București (40), Mureș (23), Arad (2), Alba (3), Argeș (7), Bacău (1), Brașov (8), Buzău (8), Bistrița-Năsăud (2), Călărași (2), Cluj (32), Constanța (8), Dâmbovița (4), Dolj (5), Hunedoara (3), Galați (1), Giurgiu (1), Iași (4), Ilfov (7), Maramureș (7), Mehedinți (3), Olt (13), Prahova (6), Satu-Mare (4), Sălaj (3), Suceava (8), Timiș (6) Teleorman (1) și Vâlcea (6).

Din cercetărie anchetatorilor reiese că o societate comercială din București, având ca obiect principal de activitate „activități de luptă împotriva incendiilor și de prevenire a acestora”, ar fi avut acces la numeroase contracte cu instituții publice și private de interes național,  începând din 2019.

În baza contractelor, firma din capitală ar fi avut obligația să presteze servicii de mentenanță (verificare, încărcare, reparare) a echipamentelor de protecție (extinctoare, hidranți). Aceste servicii, spun anchetatorii, s-ar fi realizat fără verificarea efectivă a bunei funcționări, astfel s-ar fi înlocuit sigilii, etichete de conformitate și de valabilitate.

Gravitatea este dată de amploarea actelor materiale care vizau inclusiv spitale, școli, unități militare, penitenciare, sedii ale unor instituții publice, stații de alimentare cu carburant, companii de transport public, companii de transport aeriene, companii de producere a energiei termice, electrice și nucleare, combinat chimic etc.

Beneficiarii s-ar fi aflat în eroare cu privire la funcționalitatea și calitatea echipamentelor de stingere a incendiilor, fapt pentru care ar fi achitat sume considerabile pentru aceste servicii.

Totodată, pentru maximizarea profitului și evitarea taxelor datorate bugetului consolidat al statului, societatea, prin administratorul său, nu ar fi înregistrat totalitatea veniturilor realizate.

Suportul a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

About Author

One Reply to “Percheziții de amploare în 28 de județe, printre care și Sălajul”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *