Pe parcursul lunii mai, 75 de agenți economici sălăjeni au fost verificați de ITM, iar 27 dintre ei au fost sancționați cu amendă sau avertisment pentru neregulile constatate. S-au dat 11 amenzi, în valoare totală de 199.000 lei, și 45 avertismente.
În urma controalelor, au fost identificate 9 persoane care prestau activitate fără a avea întocmit contract individual de muncă în formă scrisă.
Alte probleme identificate au fost nerespectarea obligației, ca anterior începerii activității, angajatorul să înmâneze salariatului un exemplar din contractul individual de muncă; plata salariilor cu întârziere mai mare de o lună de la data stabilită în contractul individual de muncă; lipsa evidenței orelor de muncă prestate de către fiecare salariat; neacordarea repausului săptămânal și a zilelor libere în sărbătorile legale; la locul de muncă organizat al angajatorului nu sunt păstrate copiile contractelor individuale de muncă pentru toți salarații; salariatului nu i se eliberează adeverința de vechime în muncă la încetarea activității; nerespectarea obligației de a pune la dispoziția inspectorilor de muncă documentele și informațiile solicitate, necesare controlului, la termenele stabilite; neprezentarea evidenței timpului de muncă a conducătorilor auto (descărcările tahograf) la solicitarea inspectorilor de muncă.
Nereguli au fost identificate și pe partea de securitate și sănătate în muncă. Inspectorii ITM au verificat 25 agenți economici și au aplicat 25 sancțiuni contravenționale, din care o amendă în cuantum de 4.000 lei și 24 avertismente.
Controalele au scos la iveală faptul că nu se asigură echipamente de muncă fără pericol pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor; instruirea introductiv generală a lucrătorilor nu s-a finalizat cu verificarea cunoștințelor pe bază de teste; planul de prevenire și protecție nu a fost actualizat pentru toate posturile de lucru; nu se asigură echipament individual de protecție pentru zona de bucătărie; nu se întreține curățenia pardoselilor care prezintă zone alunecoase; nu sunt actualizate tematicile de instruire în domeniul SSM; controlul medical periodic nu se efectuează conform prevederilor legale; în fișa postului nu sunt consemnate atribuțiile lucrătorului din punct de vedere al securității și sănătății în muncă corespunzător funcției exercitate; instruirea lucrătorilor se efectuează ulterior începerii activității; lipsa autorizării ISCIR a echipamentelor de muncă supuse regimului de autorizare și verificare tehnică; instrucțiuni proprii de securitate și sănătate incomplete; lipsa panourilor de semnalizare de pe tabloul electric.