decembrie 9, 2022

Parlamentarii pregătesc pensii speciale şi pentru primari şi viceprimari, preşedinţi şi vicepreşedinţi de consilii judeţene

Senatorii din comisiile de specialitate au dat marţi, 15 decembrie, un raport favorabil legii care prevede acordarea unor pensii speciale primarilor, viceprimarilor, preşedinţilor şi vicepreşedinţilor de consilii judeţene, de indemnizaţie urmând să beneficieze atât actualii, cât şi foştii aleşi locali. 

Pentru mandatele incomplete, indemnizaţia se calculează proporţional cu perioada de mandat efectiv exercitată, care nu poate fi mai mic de 2 ani de activitate de primar şi viceprimar, preşedinte şi vicepreşedinte de consilii judeţene.
Cuantumul indemnizaţiei ar urma să fie suportat din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.
Proiectul a fost adoptat tacit de către Camera Deputaţilor, Senatul fiind for decizional.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat ieri că este de acord cu proiectul privind pensiile speciale pentru aleşii locali, afirmând că aceştia merită un anumit respect din partea statului şi, în absenţa unor astfel de pensii, va fi greu să aibă o anumită integritate.
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat şi el ieri că a discutat despre legea privind pensiile speciale ale aleşilor locali cu liderii partidului, iar concluzia este că social-democraţii vor vota acest proiect, pe motiv că primarii nu au salarii mari, însă au foarte multe responsabilităţi. “Eu le-am spus colegilor mei să se gândească totuşi că primarii nu au salarii mari. Primarii au foarte multe constrângeri şi foarte puţine drepturi. Ei sunt consideraţi funcţionari publici, însă nu au drepturile pe care le au funcţionarii publici (…) PSD va sprijini astfel acest proiect de lege, când va ajunge la votul final al senatorilor. Eu cred că este o categorie de care este interesată toată lumea”, a spus Dragnea,
Cine are dreptul la pensia specială
Potrivit iniţiativei legislative, nu vor beneficia stop_coloana  de pensia specială aleşii locali care au fost condamnaţi definitiv pentru comiterea, în calitate de primar şi viceprimar, preşedinţe şi vicepreşedinte de consiliu judeţean, a unei infracţiuni de corupţie prevăzută la Titlul V, Capitolul I din Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal.
De indemnizaţie, potrivit legii, ar trebui să beneficieze şi primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii de consilii judeţene care au avut anterior intrării în vigoare a legii amintite această calitate.
Vicepresedintele Consiliului Judeţean Sălaj,
Valeriu Crişan, nu este de acord cu legea
Valeriu Crişan (PNL), vicepreşedintele Consiliului Judeţean Sălaj şi prim-vicepereşedinte PNL Sălaj, ne-a spus că este necesar să se aplice legea salarizării unice, dar nu este de acord cu pensiile speciale pentru nicio categorie de demnitari.
“Adevărul este că nivelul de salarizare trebuie corelat pe nivele de importanţă. Nu e oportun să se mai întâmple ce a făcut guvernul Ponta. Trebuie pusă în aplicare legea unică a salarizării. În acest context, trebuie luate în discuţie nivelurile de salarizare – la nivel de importanţă. Nu se poate discuta de pensii speciale. Eu nu sunt de acord cu pensiile speciale pentru nicio categorie de bugetari. Unde se regăsesc atunci principiile din legea pensiilor: egalitate, contributivitate şi asa mai departe? Clar, sunt împotriva adoptării unei legi a pensiilor speciale”, a spus Valeriu Crişan.

Lasă un răspuns

NOTA: sunt interzise injuriile, incitările la ură ori violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația „Graiul Sălajului” nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea să solicite ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, transmise pe adresa de email a redacției: graiulsj@unisys.ro

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *