Parcul din Stâna, aproape finalizat. Se asfaltează și drumul spre Biserică

Lucrările demarate în luna mai la parcul din Stâna se apropie de final și au fost verificate în teren de Ionel Ciunt, primarul municipiului Zalău.

Angajații Citadin lucrează în prezent la montarea aparatelor de joacă, la montarea băncilor, iar zilele viitoare se va monta și gardul pentru securitatea parcului.

Spațiul de joacă și de recreere din satul aparținător Zalăului a fost înființat pe o suprafață de peste 700 de metri pătrați, după ce s-a reușit demolarea fostului cămin cultural, aflat într-o stare avansată de degradare. Din suprafața totală a parcului, numai platforma de joacă este de peste 500 de metri pătrați. Vot fi plantați și copaci ornamentali, sistem de iluminat și coșuri de gunoi, astfel încât copiii și părinții sau bunicii acestora să beneficieze de toate condițiile în timpul petrecut în parc.

Primarul Ionel Ciunt s-a declarat mulțumit de această lucrare, după cum se precizează în informarea municipalității.

Edilul a mers și la cele două familii din sat ale căror case au ars zilele trecute într-un incendiu. Pentru că pagubele produse de foc sunt de proporții, Primăria Zalău, prin Direcția de Asistență Socială, va acorda un sprijin financiar celor două familii.

Premieră: la Biserică, pe asfalt

Pentru prima dată în istoria satului, drumul de pământ care duce la Biserica Ortodoxă din Stâna se asfaltează. Lucrările de reabilitare şi modernizare cuprind realizarea unui zid de sprijin din bolţari de beton, refacerea sistemului de colectare a apelor pluviale, refacerea fundației drumului și reprofilarea părții carosabile, care, după pietruire și adăugarea unui strat de binder, va fi asfaltată. Localnicii vor avea și trotuar asfaltat.

Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA) este de 760 de mii de lei.

credit foto: Primăria Zalău

1 thought on “Parcul din Stâna, aproape finalizat. Se asfaltează și drumul spre Biserică

Lasă un răspuns

NOTA: sunt interzise injuriile, incitările la ură ori violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația „Graiul Sălajului” nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea să solicite ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, transmise pe adresa de email a redacției: graiulsj@unisys.ro

Adresa ta de email nu va fi publicată.