ianuarie 28, 2023

Banii de salarii, mai putini cu 8%
Dupa nebunia de saptamana trecuta, cu “uite greva, nu e greva!”, dascalii salajeni au, acum, din nou parte de emotii. Printr-o adresa trimisa de primarii, unitatile de invatamant din judet au fost anuntate ca li s-au redus cheltuielile de personal cu 8%. In Zalau, spre exemplu, scolile trebuie sa transmita, pana maine, modalitatile prin care poate fi operata aceasta modificare, sarcini similare primind, potrivit liderului sindical Eusebiu Lehene, toate scolile din judet.
Sa vina rectificarile!
Cu toate ca, in mod logic, prin aceasta reducere oricine ar intelege o diminuare a veniturilor salariale ale dascalilor, inspectorul scolar general Ioan Abrudan sustine ca salariul existent nu va fi sub nici o forma afectat. “Nu ne-am atins si nu ne vom atinge de nici un leu din salariile dascalilor. Mai mult, n-am redus nici un post si, spre deosebire de alte judete, am acordat toate gradatiile si salariile de merit cuvenite cadrelor didactice” – a completat seful invatamantului salajean, precizand ca adresele trimise de primarii scolilor sunt altceva decat efectul OUG 34/2009 privind rectificarea bugetara. Intrebat cum vor putea fi mentinute salariile in conditiile rectificarii in minus (cu 8%) a bugetului de personal, Ioan Abrudan ne-a declarat ca “nu este primul an in care banii de salarii nu sunt suficienti pentru tot anul”, declarandu-se convins ca “vor fi, si in acest an, rectificari care vor rezolva problema”.
Pana la rectificari, bani din trimestrul IV
Pana la rectificarile sperate, conducerea Ligii Sindicatelor din Invatamant (LSI) Salaj a trimis, vineri, scolilor, o adresa prin care reglementeaza problemele privind plata salariilor. Potrivit informatiilor primite de la Eusebiu Lehene, presedintele LSI, modul de reglementare a fost stabilit in urma discutiilor cu Directia Finantelor Publice si cu Primaria Zalau (de care apartin o treime dintre lucratorii din invatamantul salajean). Astfel, conducerile unitatilor de invatamant sunt instruite sa “calculeze salariile integral pentru lunile aprilie, mai si iunie. Daca suma necesara platii salariilor lunii iunie nu este suficienta, veti comunica primariilor si trezoreriilor din zona dumneavoastra, ca sursa de finantare pentru suma rezultata ca diferenta in minus, sumele alocate pe trimestrul IV, care se diminueaza cu suma corespunzatoare, si veti solicita acordul pentru aceasta retrimestrializare Trezoreriei”. Adresa mai precizeaza ca sporurile si indemnizatiile nu pot fi diminuate, statele de plata facandu-se in acelasi mod ca si in lunile anterioare. La fel ca si inspectorul scolar general, liderul sindical se bazeaza pe o rectificare bugetara pozitiva, care sa acopere golurile din fondul de salarii aferent ultimelor luni ale anului.
Bani, doar pana in noiembrie
In forma actuala, bugetul de cheltuieli de personal pentru invatamantul salajean, diminuat prin OUG 34, permite plata salariilor catre dascali doar pana la mijlocul lunii noiembrie. Asta in conditiile in care nu se umbla la nivelul salariilor.

Lasă un răspuns

NOTA: sunt interzise injuriile, incitările la ură ori violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația „Graiul Sălajului” nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea să solicite ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, transmise pe adresa de email a redacției: graiulsj@unisys.ro

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la conținut