Până luni, 15 ianuarie, profesorii diriginți definitivează listele cu elevii de clasa a V-a care vor primi burse de merit

Listele cu mediile provizorii ale elevilor de clasa a V-a, pe baza cărora primii 30% din clasele lor în ordine descrescătoare primesc burse de merit în luna februarie, ar urma să fie definitivate de profesorii diriginți săptămâna aceasta și predate secretariatului școlii până luni, 15 ianuarie, prevede metodologia de acordare a burselor școlare în anul școlar 2023-2024.

Bursele pentru primii 30% elevi de clasa a V-a din clasa lor, ordonați după rezultatele școlare la disciplinele de studiu, dar și pentru cei cu media 9,50, dacă nu se încadrează pe listă după acest procent, vor fi virate în luna februarie 2024 pentru luna ianuarie, fără plata pe lunile din urmă, pe baza mediei aritmetice a tuturor notelor obținute până vineri, 22 decembrie, când s-a încheiat al doilea modul de cursuri, după cum arată prevederile din documentul citat.

Cu alte cuvinte, elevii de clasa a V-a vor intra pe listele de bursieri în luna ianuarie cu mediile pe care le-au calculat profesorii înainte de vacanța de iarnă pentru a putea primi primele burse de merit pe 15 februarie. Edupedu.ro a scris despre cum Ministerul Educației a încercat să impună profesorilor ca până vineri, 22 decembrie 2023, când a început vacanța de iarnă și s-a încheiat modulul 2 de cursuri, să noteze elevii cu câte 3 note la disciplinele cu mai mult de 2 ore pe săptămână.

La disciplinele cu o oră pe săptămână sau două ore pe săptămână, elevii ar fi trebuit să aibă la sfârșitul modulului al doilea câte 2 note, dintre care se recomandă ca una să fie de la o evaluare scrisă.

În cazul elevilor de clasa a V-a cu premiile I la etapele naționale ale concursurilor școlare sau premiile I, II și III la etapele județene ale olimpiadelor naționale școlare desfășurate anul școlar trecut (2022-2023) când erau clasa a IV-a, acestora li s-au acordat burse de merit încă de la prima virare din 15 noiembrie, odată cu ceilalți de elevi de gimnaziu și liceu care primesc burse pe aceste criterii.

  • O instrucțiune trimisă în teritoriu de Ministerul Educației pe 26 septembrie a clarificat răspunsul la întrebarea mai multor profesori și părinți dacă elevii de clasa a V-a cu premii primesc burse tot din februarie ca cei care primesc bursa de merit după mediile din primele două module.

Iată ce prevede ordinul 6.238 care aprobă metodologia-cadru de acordare a burselor școlare în anul școlar 2023-2024:

În metodologia de acordare a burselor se menționează că până pe 15 ianuarie profesorii diriginți de la clasele de a V-a trebuie să definitiveze listele cu elevii eligibili:

Până pe 20 ianuarie, școala transmite la ISJ/ISMB sumele estimate pentru plata burselor aferente lunii ianuarie, precum și numărul de beneficiari pe categorii de burse – ar fi următorul pas, potrivit metodologiei. Amintim că școala a început în anul 2024 luni, 8 ianuarie, cu modulul al treilea. 

Sursa edupedu.ro

About Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *