Angajaţi ai Instituţiei Prefectului Sălaj, alături de peste 200 de cadre didactice din judeţ au pus, joi, 20 aprilie, bazele primei “Păduri Erasmus”, plantând, cu sprijinul Direcției Silvice Sălaj, circa 15.000 de puieţi de gorun şi ulm, pe o suprafaţă de trei hectare, la Almaşu.
Direcţia Silvică Sălaj a pus la dispoziţie materialul necesar acţiunii, în cadrul unei scheme de plantare cu 80 la sută puieţi de gorun şi 20 la sută puieţi de ulm.
“Instituţia Prefectului Sălaj a răspuns cu bucurie invitaţiei adresată de Inspectoratul Şcolar, pentru a fi astăzi, parteneri, alături de Direcţia SIlvică, în acţiunea de plantare a Pădurii Erasmus de la Almaşu. (…)
Ca profesor, cred cu tărie că educaţia ecologică, promovată şi prin acest proiect, e una din şansele importante de a putea spera la un viitor mai verde şi mai puţin poluat. (…)
Pădurile sunt sistemul de aer condiționat al lumii şi plămânii planetei, motiv pentru care plantăm astăzi nu doar arbori, ci speranţă pentru lumea de mâine şi generaţiile viitoare”, a transmis celor prezenţi prefectul judeţului Sălaj, Dari Toma.
Peste 100 elevi de la Colegiul Național “Silvania”, Liceul Pedagogic “ Gheorghe Șincai”, Liceul Tehnologic “Voievodul Gelu” și Școala Gimnazială Nr 1 Buciumi vor defini o altă “Pădure Erasmus” la Panic, în 24 aprilie.
Deci Prefectura Sj. a funcționat bine și cu jumătate din personal. Putem trage concluzia că reducerea cu 50% a angajaților din prefectură ar fi chiar benefică. S-ar planta mai mulți copaci „pentru lumea de mâine și generațiile viitoare” cum glăsuiește prefectul bun cunoscător al cărărilor din păduri, ca vajnic vânător.