Organizare de șantier pe tronsonul Nușfalău – Suplacu de Barcău

0
797

Proiectarea tronsonului Nușfalău – Suplacu de Barcău, parte din Autostrada Transilvania, a început la 1 februarie, iar în acest moment se lucrează la partea de organizare de şantier. Precizările au fost făcute de reprezentantul constructorului, compania Nurol Insaat Ve Ticaret AS, care a dat asigurări că termenele prevăzute în contract vor fi respectate, în cadrul unei întâlniri de lucru ce a avut loc miercuri, 26 mai.

Aceasta a vizat analizarea problemelor de pe coridorul din Sălaj al autostrăzii Transilvania, iar la discuții au participat prefectul judeţului Sălaj, Dari Toma, subprefecţii Andrea Ciortea-Suciu şi Virgil Ţurcaş, reprezentanţi ai unităţilor teritorial-administrative de pe traseul autostrăzii, ai unor instituţii publice deconcentrate, ai antreprenorilor ce realizează lucrurile şi ai firmelor de topografie implicate în măsurătorile de teren.

Viorel Mihiş, directorul Direcţiei Silvice Sălaj, a precizat că, în cazul exproprierilor care includ suprafeţe de pădure, masa lemnoasă rezultată revine proprietarului de teren care va fi expropriat.

În acelaşi context, directorul APIA Sălaj, Călin Perneş, a menţionat faptul că în cazul fermierilor care au avut suprafeţe de teren cu angajamente de plată, incluse pe traseul autostrăzii, respectivele suprafeţe au fost retrase de la plata subvenţiilor, astfel încât agricultorii să nu fie sancţionaţi pentru nerespectarea normelor privind culturile de pe terenurile respective.

LĂSAȚI UN MESAJ

NOTA: sunt interzise injuriile, incitarile la ura ori violenta, cuvintele obscene si atacul la persoana.

Publicatia „Graiul Salajului” nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revenind integral autorului comentariului.

Orice persoana care se considera prejudiciata de continutul unui comentariu, are posibilitatea sa solicite stergerea comentariului respectiv, in baza unei cereri in acest sens, transmise pe adresa de email a redactiei, graiulsj@unisys.ro.

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.