decembrie 1, 2022

Oamenii simpli au făcut intr-un an pentru memoria lui Maniu cat n-au făcut autorităţile in zeci de ani

Într-un singur an, oamenii simpli au făcut pentru restaurarea Casei lui Iuliu Maniu din Bădăcin cât n-au făcut autorităţile statului în zeci de ani. Echipa de campanie “Salvaţi Casa Memorială Iuliu Maniu”, prin vocea coordonatorului Cristian Borz, preot greco-catolic în Bădăcin, a făcut publică retrospectiva anului 2015. Campania de strângere de fonduri s-a dovedit un succes, astfel căa fost reabilitată fundaţia casei, unde recent muncitorii au descoperit şi un document inedit pe care se regăsesc numele celor care au lucrat la construirea casei.
 “Oamenii. Ei sunt cei care au zguduit cărămizile şubrede şi le-au înlocuit cu unele trainice. Ei sunt cei care au pus în mişcare o dorinţa, aceea de a nu lăsa să se distrugă un colţ al demnităţii poporului român. Ei sunt cei care au făcut eforturi pentru a suplini lipsa de interes şi de responsabilitate a celor care dintr-o întorsătură de pix puteau să facă ceva pentru această amărâtă casă, dar n-au făcut-o. De ce au reuşit oamenii simpli să facă ceva ce oamenii mai puţin simpli nu au reuşit? Ei eu înţeles că nu au după cine să aştepte. Ei sunt cei care au redus totul la un raţionament simplu. stop_coloana Vreau sau nu vreau să pot face ceva? Iar oamenii au vrut şi au reuşit să refacă şi să consolideze fundaţia casei. Oamenii simpli, asemenea lui Iuliu Maniu, n-au avut nevoie de funcţii, de o situaţie financiară bună ori de popularitate de televizor. Oamenii, unii dintre ei în anonimat, au donat pentru că au simţit că au o datorie morală faţă de cineva care a lăsat un model de aşa da în urmă. Pentru că vorbim de oameni, nu de politicieni ori de oameni din sistem, ne simţim datori să le mulţumim, aşa cum înţelegem noi că o putem face, vă mulţumim că simţiţi româneşte, indiferent de naţionalitate”, spune preotul Cristian Borz. 
 Campania de strângere de fonduri pentru reabilitarea Casei Memoriale Iuliu Maniu va continua şi în anul 2016. Cu fondurile strânse, Cristian Borz spune că în 2016 se doreşte refacerea pereţilor şi a acoperişului.

Lasă un răspuns

NOTA: sunt interzise injuriile, incitările la ură ori violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația „Graiul Sălajului” nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea să solicite ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, transmise pe adresa de email a redacției: graiulsj@unisys.ro

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *