noiembrie 30, 2022

O victorie si o infrangere pentru echipele salajene

FC Zalau – Inter Fagaras 3-2 (1-0)
Formatia pregatita de Marius Pasca a dispus, vineri, 1 mai, la Zalau, cu scorul de 3-2, de CS Inter Fagaras, intr-o partida din etapa a XXVIII-a a Ligii a III-a, Seria a VI-a. Golurile zalauanilor au fost semnate de Chiorean in minutele 45 si 80 si Gorga in minutul 71. Pentru echipa din Fagaras au marcat Negoita in minutul 62 si Streza in minutul 89.
Zalauanii au practicat un joc modest in prima repriza, cu putine faze de poarta, iar golul a venit in urma unei centrari din lovitura libera executata de Toth, iar Chiorean trimite mingea in poarta cu o lovitura de cap la acoltul lung. La reluare, jucatorilor din Fagaras li se anuleaza un gol pe motiv de fault in atac, dar in minutul 62, Negoita executa impecabil o lovitura libera si aduce egalarea pe tabela de marcaj. Bode si compania vazandu-se egalati apasa pedala de acceleratie pana la maxim si, in minutul 71, preiau din nou conducerea. Vasvarii a sutat senzational de la marginea careului de 16 m, portarul Darabant cu un reflex miraculos scoate balonul de la vinclu, iar dupa respingere, mingea ajunge la Mayor care incearca sa o trimita in poarta cu capul, dar mingea loveste stalpul din dreapta al portii, dupa care din pieptul lui Gorga balonul ajunge in sfarsit in poarta. Astfel se facuse 2-1, iar zalauanii incepeau sa spere din nou la victorie. Pentru a nu mai avea emotii pe final, Vasvari dribleaza un jucator fagarasan, dupa care i-a pasat la Chiorean, iar acesta inscrie pentru 3-1, cu un sut de la circa 11 m care il lasa fara replica pe portarul advers. Inter Fagaras a redus din diferenta in minutul 89, printr-un gol marcat de Streza, dar era prea tarziu pentru a mai spera la un rezultat pozitiv. Partida se incheie 3-2, iar in tabara gazdelor putea sa inceapa petrecerea de 1 mai.
Cu acest succes, FC Zalau acumuleaza 43 de puncte si stationeaza pe pozitia a saptea. In etapa urmatoare, care va avea loc maine, zalauani se vor deplasa la Marmatia Sighet.
SC Seso Iara – FC Silvania Simleu 1-0 (0-0)
Asa cum era de asteptat, FC Silvania nu a avut un meci usor la Iara, chiar daca gruparea clujeana ocupa locul 9 si inaintea partidei de vineri, fiindca un esec i-ar fi dat batai de cap echipei din Iara in ceea ce priveste evitarea retrogradarii. Scorul final al partidei a fost 1-0 pentru CS Seso Iara, insa gruparea simleuana a avut un gol anulat la scorul de 1-0, iar Danila a trimis de doua ori balonul in bara. Unicul gol al meciului a fost marcat in minutul 54, de Darius Ilea, insa, 9 minute mai tarziu, Varga a reusit sa marcheze cu un sut in vinclu din interiorul careului, dar de la margine s-a ridicat fanionul pentru pozitie de offside. “Am avut o gramada de ocazii, insa am ratat de fiecare data. Si arbitrii ne-au “ciupit” multe faze. Chiar si cei din tribuna au zis ca la golul lor a fost pozitie de offside, iar golul nostru a fost neacordat, desi era din pozitie regulamentara. Adevarul este ca si cativa dintre jucatori au avut o evolutie modesta”, a declarat presedintele Ioan Gurzau. In urma esecului suferit la Iara, FC Silvania a coborat pe locul trei in clasament, fiind depasita cu doua puncte de ocupanta locului secund, CFR II Cluj. Pentru FC Silvania Simleu Silvaniei vor urma doua dueluri in propriul fief. Primul va avea loc maine dupa-amiaza, de la ora 18, cand simleuanii vor primi vizita echipei Unirea Ungheni, urmand ca vineri, de la aceeasi ora, sa intalneasca CSM Sebes.

Lasă un răspuns

NOTA: sunt interzise injuriile, incitările la ură ori violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația „Graiul Sălajului” nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea să solicite ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, transmise pe adresa de email a redacției: graiulsj@unisys.ro

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *