O grădiniță din Zalău a câștigat finanțare pentru limitarea răspândirii COVID

Grădinița cu Program Prelungit ”Ion Creangă” din Zalău  a obținut finanțare de peste 82 de mii de lei pentru implementarea unui proiect de prevenire a răspândirii virusului în cadrul unității de învățământ. Contractul de finanțare a fost semnat în luna ianuarie de Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Infrastructură Mare din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE).

Odată cu proiectul Grădiniței Ion Creangă, au mai fost semnate 94 de proiecte prin fonduri europene. Majoritatea contractelor de finanțare semnate vor asigura sprijin financiar pentru limitarea răspândirii pandemiei COVID-19 în școli și spitale. Alte proiecte semnate vor contribui la îmbunătățirea eficienței energetice sau dezvoltarea infrastructurii de apă și canalizare.

Valoarea totală a proiectelor aprobate luna trecută de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene este de 530 de milioane de euro.

„În cadrul POIM sunt finanțate multe contracte, toate fiind importante atât pentru noi și beneficiari, cât și pentru populația României. Dintre acestea, este important ce s-a semnat cu Municipiul Constanța, în valoare de 231 de milioane de lei. MIPE dorește să atragă în acest an, prin POIM, 1,8 miliarde euro, acesta fiind principalul nostru obiectiv”, a declarat Cristian Roman, secretar de stat MIPE.

Grădinița cu Program Prelungit ”Ion Creangă”, situată pe strada Cloșca din Zalău, este una dintre cele mai bine cotate grădinițe din județ. Cuprinde 11 săli de grupă, o sală de mese, o sală de sport și dans modern, o sală de pian, un cabinet de consiliere școlară/ logopedie, curte amenajată cu foișor, nisipar, căsuțe și un teren de sport.

About Author

2 Replies to “O grădiniță din Zalău a câștigat finanțare pentru limitarea răspândirii COVID”

  1. De ce nu pot fi toate așa? Răspunsul e simplu: ptr ca in “ România lucrului bine făcut” toate sunt de-a-ndoaselea! E o Românie a lui Iohanis, Cioloș , barna , Orbán, citu și a tuturor gunoaielor care au guvernat și îngropat aceasta tara in ultimii 32 de ani!👎

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *