noiembrie 29, 2022

Nu vor fi bani pentru plata subventiilor pe suprafata

“Catastrofa” a fost cuvântul folosit de ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, în declaratia pe care a facut-o unui site de specialitate cu privire la plata întârziata a avansului din subventia pe suprafata aferenta anului 2015.

Ministrul Irimescu s-a aratat foarte îngrijorat de blocajul sistemului informatic de la APIA, fiind rezervat privind solutionarea în timp util a tuturor deficientelor.
”Este clar ca sistemul nu functioneaza. Le spun fermierilor ca fac tot ce se poate si tot ce sta în puterea mea sa bagam banii la timp. Ceea ce nu s-a facut într-un an si jumatate nu se poate face acum”, a declarat ministrul Agriculturii.
Achim Irimescu a vorbit inclusiv despre cel mai negru scenariu pentru fermierii români în acest an: imposibilitatea de a plati vreun euro pâna la finele lui 2015, urmând ca toate subventiile sa fie virate abia în ianuarie. ”În doua zile, daca banii nu intra la timp este o catastrofa, pentru ca nu se mai primesc (de la Comisia Europeana – n.r.) banii în acest an, aici este problema. Nu avem banii sa dam plata regulara, deci de abia la anul vor intra banii. Probabil catre sfârsitul lunii ianuarie”, a explicat Irimescu.
”În momentul de fata, din pacate cineva nu si-a facut datoria la timp”, a spus ministrul referitor la harababura stop_coloana de la APIA, care anuntase ca sunt gata pentru a obtine banii, dar de fapt s-a dovedit ca sunt mult in urma cu procesarea cererilor agricultorilor, iar termenul limita de 30 noiembrie pana la care Comisia Europeana acorda banii este la trei zile distanta. “S-a ajuns la varianta introducerii datelor manual, care sigur ca este greoaie. Eu am solicitat furnizorilor de soft sa rezolve problema. Functionarii de la Agentia de Plati m-au informat gresit, dar deocamdata nu vom cere demisii. Nu cred ca este vina domnului Putintei (Mihail Putintei, directorul general al APIA – n.a.), dar sigur ca si dânsul a fost dezinformat, din ce am înteles eu. Vom vedea, analizam, inclusiv vom cere corpului de control sa verifice situatia si sigur ca cei vinovati vor fi trasi la raspundere”, a mai spus Irimescu.
Pana vor fi trasi la raspundere cei vinovati, fermierii au nevoie de bani. Vacile vor nutret, nu soft; inputurile se vand pe bani, ogorul vrea samanta, nu pedepse pentru cei ce nu si-au facut datoria.

 

Lasă un răspuns

NOTA: sunt interzise injuriile, incitările la ură ori violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația „Graiul Sălajului” nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea să solicite ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, transmise pe adresa de email a redacției: graiulsj@unisys.ro

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *