februarie 9, 2023

Noul subprefect Adriana Sabou depune joi jurământul

Adriana Sabou, propunerea PNL Sălaj pentru postul de subprefect, depune joi, 14 iulie, jurământul. A doua funcție în cadrul Instituției Prefectului a devenit vacantă după decesul fulgerător al lui Virgil Țurcaș, în urma unui tragic incident.

În ședința de miercuri, 13 iulie, Executivul a aprobat Hotărârea de Guvern privind vacantarea unei funcții de subprefect al județului Sălaj, dar și Hotărârea de Guvern privind numirea Adrianei Sabou în această poziție.

“Instituția Prefectului Sălaj transmite mâine, online, pe pagina de Facebook, de la ora 15.00, festivitatea de depunere a jurământului de către doamna subprefect Adriana Sabou”, au transmis reprezentanții instituției.

În 8 iulie, liberalii sălăjeni au validat propunerea făcută de Lucian Bode pentru postul de subprefect, funcție rămasă vacantă în urma decesului lui Virgil Țurcaș. Adriana Sabou lucrează începând cu anul 2005 în cadrul Instituției Prefectului Sălaj, ocupând diferite poziții, inclusiv cea de secretar al cancelariei în timpul celui de-al doilea mandat ca prefect al lui Virgil Țurcaș.

În cadrul aceleiași ședințe, tot la propunerea lui Lucian Bode, care și-a anunțat atunci demisia de la șefia PNL Sălaj, Comitetul Director Județean al partidului a aprobat în unanimitate ca noul președinte al formațiunii politice să fie Dinu Iancu-Sălăjanu.


1 thought on “Noul subprefect Adriana Sabou depune joi jurământul

Lasă un răspuns

NOTA: sunt interzise injuriile, incitările la ură ori violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația „Graiul Sălajului” nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea să solicite ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, transmise pe adresa de email a redacției: graiulsj@unisys.ro

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la conținut