Nicolae Ciucă, propunerea de premier a liberalilor

3
148

Liberalii s-au întâlnit joi după amiază într-o ședință de urgență a conducerii politice pentru a propune numele de premier partenerilor de coalițție PSD și UDMR. Foarte repede și în unanimitate, premierul propus de liberali a fost votat Nicolae Ciucă, ministrul demis al Apărării.

Nicolae Ionel Ciucă s-a născut în data de 7 februarie 1967 la Plenița. În anul 1985, acesta promovează ciclul liceal la Liceul Militar „Tudor Vladimirescu” din Craiova, trei ani mai târziu absolvind Școala Militară de Ofițeri Activi „Nicolae Bălcescu” din Sibiu. În 1995, promovează cursurile Academiei de Înalte Studii Militare, Facultatea Interarme, Specialitatea Arme Întrunite din București. În perioada 1990-2000, Ciucă urmează diverse cursuri de perfecționare, iar în 2003, devine doctor în științe militare cu teza Dimensiunea angajării Armatei României în operații întrunite multinaționale în cadrul UNAP „Carol I” București. De asemenea, în 2006, își desăvârșește cunoștințele în materie militară prin absolvirea unui masterat în Studii Strategice în cadrul Colegiul de Război al Forțelor Terestre din SUA. În 2021,toamna, acesta a fost propus pentru functia de Prim Ministru al României.

Între 1 ianuarie 2015 și 29 octombrie 2019 a ocupat funcția de Șef al Statului Major al Apărării, înlocuindu-l pe generalul Ștefan Dănilă, care deținuse funcția în perioada 28 decembrie 2010 – 1 ianuarie 2015. În data de 28 octombrie 2019 a fost trecut în rezervă de către Klaus Iohannis, președintele României.

În perioada 7 decembrie 2020 – 23 decembrie 2020, acesta a ocupat funcția de prim-ministru interimar al României în urma demisiei lui Ludovic Orban. La sfârșitul anului 2020, în urma Alegerilor Parlamentare din 6 decembrie, numele său a fost vehiculat de către presa din România ca posibilă propunere pentru funcția de prim ministru cu mandat plin, în cele din urmă, pe 22 decembrie 2020, Klaus Iohannis propunându-l pe Florin Cîțu pentru aceasta funcție. Începând cu data de 4 noiembrie 2019, acesta exercită funcția de Ministru al Apărării Naționale în cadrul Guvernului României.

Recent , Nicolae Ciucă a fost desemnat de către liberali să formeze un guvern minoritar, însă nu a reușit să coaguleze o majoritate în Parlament și a renunțat la mandat. Acum, după negocierile de formare a unei majorități PSD-PNL-UDMR, liberalii îl propun din nou ca premier.

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

NOTA: sunt interzise injuriile, incitarile la ura ori violenta, cuvintele obscene si atacul la persoana.

Publicatia „Graiul Salajului” nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revenind integral autorului comentariului.

Orice persoana care se considera prejudiciata de continutul unui comentariu, are posibilitatea sa solicite stergerea comentariului respectiv, in baza unei cereri in acest sens, transmise pe adresa de email a redactiei, graiulsj@unisys.ro.

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.