Ne-am uitat tradiţiile

Este o lege nescrisă că trebuie să ne respectăm tradiţiile şi, mai mult de atat, să le indeplinim pană la capăt, deoarece un popor care işi uită tradiţiile işi pierde identitatea. Tradiţiile poporului roman sunt respectate in momentul de faţă intr-o mică măsură, principalele obiceiuri sau sărbători celebrate de romani sunt acelea in care au posibilitatea de a infuleca tot felul de mancăruri şi de a bea o ţuică sau un vin de casă. Preocupaţi să adunăm, să facem şi să dregem cat mai multe, uităm de unele bucurii ale vieţii. De cand nu s-au mai făcut baluri in saturile sălăjene? Săptămana trecută am ajuns intamplător in Suplacul de Barcău, o localitate in marea ei majoritate locuită de maghiari. Pe langă faptul că este renumită pentru sondele de petrol, aşezarea bihoreană incă mai păstrează tradiţia balului de sambătă seara de la căminul cultural. Şi cum tradiţia la ei se respectă, cu mic, cu mare, de la cel cu ţaţa-n gură, pană la cel cu barba sură, imbrăcaţi in straie de sărbătoare, maghiarii iau drumului căminului cultural pentru o seară de distracţie pe acordurile unor muzicanţi autohtoni. Nici nunţile, prilej pentru romani de a ieşi in “lume” şi a se destinde, nu mai sunt ce au fost odinioară. Acum mergi la nuntă doar dacă eşti “dator”, adică dacă ai o obligaţie. Ţi-a fost la nuntă, trebuie să mergi şi tu. Iar pentru cei care merg la nuntă, din datorie sau nu, evenimentul este privit ca şi un moment ideal de scoate din ladă vreo două inele de aur, pentru fiecare deget, dacă se poate şi la picioare, chiar dacă pămantul de sub unghii cantăreşte mai mult decat aurul de pe intreg corpul. Este trist! Dacă ne uităm tradiţia suntem… nimeni.