Mult zgomot pentru nimic. Bugetarii nu rămân fără sporuri

3
1565

După ce au făcut valuri și au strârnit nemulțumiri în rândul angajaților de la stat, anunțând tăierea sporurilor, guvernanții ies acum pe rând la rampă să ne explice că, de fapt, nu se va întâmpla nimic de acest fel. Cel puțin în 2021, sporurile rămân neatinse pentru că, spun cei de la putere, au promis anul trecut că anul acesta veniturile bugetarilor rămân la nivelul celor din 2020. Povestea micșorării sau eliminării sporurilor, multe nejustificate, a fost legată de adoptarea legii salarizării, lucru care nu se va întâmpla mai devreme de anul viitor.

„Nu în 2021 vor fi eliminate și acest lucru trebuie să vă spun, fiindcă noi, în decembrie, am spus un lucru extrem de clar: salariile, în 2021, vor fi la nivelul anului 2020, luna decembrie. Acest lucru înseamnă că salariul, plus sporurile, înseamnă venitul lunar pentru fiecare angajat. Dacă noi am spus acest lucru în decembrie, înseamnă că trebuie să fie valabil și în februarie. Noi am luat încă o decizie, vom amenda legea salarizării unice și acolo trebuie să vedem care sunt acele sporuri care trebuie incluse în venitul de bază”, a explicat Kelemen Hunor, liderul UDMR, formațiune aflată la putere alături de PNL și USR-PLUS.

Toată lumea vorbește despre o analiză riguroasă a sporurilor, depre anumite reguli și principii clare după care acestea ar trebui acordate, însă nimeni nu spune, concret, care ar fi acestea. Astfel, subiectul sporurilor devine la fel de abstract precum cel al deja faimoasei și mult pomenitei digitalizări. Auzim de ani de zile despre digitalizare și beneficiile ei, dar noi încă plimbăm hârtii, depunem declarații online la ghișeu și nu simțim vreo reducere a birocrației în vreun domeniu. Cam așa stă treaba și cu analiza acestor sporuri și acordarea lor „doar cui le merită”. Politicienii vorbesc de păstrarea sporurilor care au justificare, dar nu spun cine, cum și în ce fel va stabili acest aspect.

„În ceea ce privește reforma în domeniul sporurilor, ea va fi făcută odată cu adoptarea legii salarizării. Din punctul meu de vedere, trebuie o analiză foarte serioasă a acestor sporuri. Sunt niște sporuri care nu-și au justificare. Sporul de condiție vătămătoare, dacă este considerată radiația antenei sau radiația calculatorului condiție vătămătoare, din punctul meu de vedere nu se poate acorda acest spor. Problema este că pe lângă revizuirea legislației, este necesară o revizuire a actelor normative de rang secundar. Parlamentul nu poate să abroge hotărâri de guvern sau ordine de ministru în care s-a hotărât ca să se acorde spor de condiții deosebite, de toxicitate pentru antenă pe bloc sau pentru calculator sau pentru praf sau alte condiții deosebite. Acestea trebuie să facă parte dintr-un proiect de lege elaborat serios de Ministerul Muncii și care să fie făcut cu o consultare publică amplă și care să păstreze doar acele sporuri care au justificare”, a declarat săptămâna trecută Ludovic Orban, președintele PNL.

De la ministrul Muncii am aflat că România ar putea avea o nouă lege a salarizării peste un an. Raluca Turcan spune că aceasta trebuie să fie „într-adevăr unitară” și să elimine unele sporuri, precum cel de confidențialitate sau pentru munca la calculator. Potrivit ministrului, cine se angajează la stat trebuie să fie atras de salariu, nu de sporuri. Raluca Turcan dă asigurări că veniturile bugetarilor nu vor scădea, chiar dacă vor dispărea din sporuri. În concluzie, oricum e bine să muncești la stat.

„Atunci când cineva își negociază un venit și își stabilește un venit, inclusiv în sistemul public, să fie atras în primul rând de salariu și mai puțin de partea de suplimentare a salariului cu sporuri. Chiar dacă operăm modificări pe sporuri, nu intenționăm să scădem venituri, ci dimpotrivă, salariile să fie oarecum egalizate, iar acestea să fie suplimentate, doar pe bază de principii foarte clare, cu sporurile”, a afirmat ministrul Muncii.

Sporurile în sistemul bugetar nu vor dispărea, însă vor fi acordate „doar acolo unde este sunt justificate”, a precizat și ministrul Muncii.

Premierul Florin Câțu spune că nu și-a făcut un scop în sine din a elimina ceva, vrea doar să „reașeze” lucrurile.

„Obiectivul meu nu este de a elimina ceva, este acela de a reaşeza modul în care veniturile sunt alocate în sectorul public. Dorim să facem această legătură între performanţă şi venituri. Despre asta este vorba. În acelaşi timp avem şi alte câteva principii, unul care a fost anunţat de foarte multe ori în spaţiul public, era vorba ca salariul preşedintelui să fie cel mai mare în sectorul bugetar. Dar aici au fost tot felul de excepţii. Vrem să corectăm aceste excepţii. Vreau să fim foarte clari, noua lege a salarizării unitare vrea să facă această modernizare”, a declarat prim-ministrul.  

Angajații la stat primesc, printre multe altele, sporuri pentru munca pe ture, pentru condiții vătămătoare și periculoase, spor de suprasolicitare neuropsihică, spor de antenă, spor pentru păstrarea confidențialității. „7 familii ocupaționale de funcții bugetare (învățământ, sănătate și asistență socială, cultură, diplomație, justiție și Curtea Constituțională, apărare, ordine publică și securitate națională, administrație). Peste 50 de tipuri de sporuri (încă mai documentez) – de la spor pentru condiții de stres/suprasolicitare neuropsihică, la spor pentru munca în ture, spor pentru gestionarea informațiilor clasificate sau pentru păstrarea confidențialității. Și vechimea în muncă aduce o majorare a salariului la nivelul posturilor cu aceleași cerințe/responsabilități. Și dacă ești nominalizat în proiecte din fonduri europene ești avantajat – primești o majorare a salariului de până la 50%”, a explicat fostul ministru al Muncii, Violeta Alexandru.

Nu contestă nimeni acordarea acestor sporuri acolo unde dificultatea muncii justifică un ban în plus. Dar, atunci când toți angajații dintr-o instituție primesc un spor, cu nicio diferență între responsabilități, e limpede că acest lucru nu are nicio legătură cu performanța sau gradul de răspundere. Nu par a fi compatibile nici sporurile pentru condiții periculoase sau vătămătoare și pentru condiții grele de muncă acordate în instituțiile de cultură sau sporurile pentru condiții grele de muncă la Curtea Constituțională, unde găsim și sporuri pentru păstrarea confidențialității, ca și cum acest aspect nu ar fi de la sine înțeles în exercitarea meseriei .

Valoarea acestor sporuri pornește de la 5 la sută și poate ajunge până la sută la sută.

În plus, bugetarii mai beneficiază de majorarea indemnizației în funcție de vechimea în muncă și de norma de hrană. Anul acesta au rămas, totuși, fără voucherele de vacanță.

3 COMENTARII

  1. Când este vorba despre beneficiile lor, despre privilegii și altele, nu se poate elimina nimic. Pentru pensionarii pe contributivitate, cei care nu sunt apărați de nimeni, nu se poate aplica nici legea în vigoare.

  2. În schimb, pensiile pe contributivitate chiar rămân înghețate. Repetentul a spus clar, creșterea de 8 % a pensiilor a fost prinsă în programul electoral, nu în programul de guvernare . Penibili sunt acei pensionari, evident sonați, care au votat liberalii. Îi vedeți pe la proteste strigând, v-am votat, să ne măriți pensiile. Urât mai îmbătrânesc unii !

LĂSAȚI UN MESAJ

NOTA: sunt interzise injuriile, incitarile la ura ori violenta, cuvintele obscene si atacul la persoana.

Publicatia „Graiul Salajului” nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revenind integral autorului comentariului.

Orice persoana care se considera prejudiciata de continutul unui comentariu, are posibilitatea sa solicite stergerea comentariului respectiv, in baza unei cereri in acest sens, transmise pe adresa de email a redactiei, graiulsj@unisys.ro.

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.