Minivacanță de 1 decembrie cu incidente. Intervenții profi ale jandarmilor

Minivacanța prilejuită de Sfântul Andrei și Ziua Națională a fost marcată și de o serie de incidente.

Acestea au debutat încă de joi noaptea, când mai mulți tineri s-au încăierat pe Bulevardul Mihai Viteazu din Zalău.

Un echipaj al Jandarmeriei a fost solicitat să intervină în jurul orei 23.20, un echipaj de jandarmerie a fost solicitat să intervină după ce mai mulți tineri au tulburat ordinea și liniștea publică.

Potrivit informării de presă, la momentul intervenției, niciun tânăr nu se afla la fața locului, însă au fost identificați la scurt timp de către jandarmi.

”În urma verificărilor, s-a stabilit că șapte tineri, cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani, constituiți în două grupuri, pe fondul unui conflict spontan, s-au încăierat aplicându-și reciproc lovituri cu pumnii și picioarele. Totodată, aceștia și-au adresat amenințări și au aruncat unii asupra celorlalți cu cărămizi și pietre. În cauză, jandarmii au întocmit acte de constatare sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „încăierare” și „tulburarea ordinii și liniștii publice”, acte ce vor fi înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău pentru continuarea cercetărilor”, se arată în informarea Jandarmeriei.

Vineri seara, un echipaj de jandarmi a percheziționat un tânăr pe Strada Pictor Ioan Sima. Acesta avea comportament suspect și, anterior, se auziseră pocnituri de petarde. Jandarmii au găsit asupra tânărului materiale pirotehnice din categoria F4 și P1. În cauză, jandarmii au întocmit acte de constatare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept”, acte ce vor fi înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău pentru continuarea cercetărilor.

   ”Reamintim că orice operațiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an. Totodată, folosirea necorespunzătoare a articolelor pirotehnice poate cauza răniri de persoane, incendii sau distrugeri de bunuri”, precizează Jandarmeria Sălaj.

           

About Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *