septembrie 28, 2022

Ministrul Predoiu: SIIJ se va desființa cel târziu în martie 2022

Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ) va fi desființată până la sfârșitul lunii martie 2022. Asumarea îi aparține ministrului Justiției, Cătălin Predoiu, în cadrul întâlnirilor pe care le-a avut la Bruxelles cu Vera Jourova, vicepreședinta Comisiei Europene și cu Didier Reynders, comisarul pentru Justiție.

Potrivit unui comunicat de presă remis de Ministerul Justiției, ministrul a subliniat că în privința SIIJ, programul de guvernare trimite explicit la deciziile CJUE și prevede ca termen maxim de desființare 30.03.2022.

Ce mai avem de făcut pentru ridicarea MCV-ului?

Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a avut recent, la Bruxelles, întâlniri cu Vera Jourova, vicepreședinta Comisiei Europene și cu Didier Reynders, comisarul pentru Justiție. Discuțiile s-au concentrat pe cooperarea dintre Ministerul Justiției din România și Comisia Europeană în cadrul MCV, dar și pe problematica JAI. Ambii oficiali europeni au insistat pe faptul că 2022 va fi determinant pentru îndeplinirea obiectivelor MCV și a treia rundă de evaluare în cadrul mecanismului Rule of Law. Din această perspectivă, oficialii europeni au subliniat importanța calendarului pentru realizarea principalelor obiective, desființarea SIIJ, adoptarea legilor justiției și a codurilor penale. Atât vicepreședintele, cât și comisarul au subliniat necesitatea accelerării reformelor și obținerea de rezultate concrete, care să poată duce la finalizarea MCV și continuarea evaluării României exclusiv în cadrul Mecanismului generalizat al UE privind statul de drept.

”Va fi importantă, pentru atingerea obiectivului de mai sus, care este unul comun al Comisiei și al României, asigurarea sustenabilității reformelor, inclusiv prin respectarea jurisprudenței CJUE și a avizelor Comisiei de la Veneția”, se arată în comunicatul Ministerului Justiției.

Vicepreședinta Jourova a declarat că este gata să sprijine accelerarea reformelor în domeniul Justiției în România, în vederea îndeplinirii obiectivelor MCV și ridicării MCV pe baza rezultatelor concrete din teren, subliniind disponibilitatea de a angaja un dialog la București cu toți actorii implicați în realizarea reformelor din Justiție. Vicepreședinta a subliniat nevoia realizării unui plan de acțiune cu un calendar realist al reformelor, declarând că este conștientă de dificultățile aflate pe agenda Ministerului Justiției, din cauza nerealizării obiectivelor din anul 2021, ceea ce creează o presiune suplimentară pentru realizarea lor in 2022, în vederea obținerii unor rapoarte pozitive în cadrul mecanismelor MCV și Rule of Law. Vicepreședinta Jourova și ministrul Predoiu au convenit să continue dialogul în prima parte a anului 2022, fie la Bruxelles, fie la București.

În cadrul discuțiilor bilaterale, Comisarul Reynders a subliniat obligația tuturor statelor membre ale Uniunii Europene, de a respecta principiul supremației dreptului UE și deciziile CJUE. Comisarul european a subliniat că timpul este un factor esențial pentru realizarea obiectivelor desființării SIIJ și adoptării Legilor justiției, astfel încât România să evite evaluări negative în rapoartele MCV și Rule of Law din 2022.

”Ministrul Predoiu a subliniat că programul de guvernare aprobat de Parlament este unul foarte ambițios în domeniul Justiției și include explicit obiectivele MCV, inclusiv adoptarea modificărilor la Codul penal și Codul de procedură penală, Legile Justiției și desființarea SIIJ. Ministrul a subliniat că în privința SIIJ, programul de guvernare trimite explicit la deciziile CJUE și prevede ca termen maxim de desființare 30 martie 2022. În ceea ce privește desființarea SIIJ, ministrul român a subliniat că există opinii divergente în sânul sistemului judiciar și că, în opinia sa, este important să continuăm demersurile pentru consultarea sistemului judiciar și căutarea unei soluții tehnice care să înlăture orice amenințare la independența justiției și să asigure un mecanism eficient de combatere a corupției în sistemul judiciar. Ministrul român a arătat că în privința dreptului european, chiar Guvernul precedent a transmis Comisiei o scrisoare în care a precizat că Guvernul României respectă principiul supremației dreptului european și că poziția noului Guvern în această chestiune rămâne neschimbată. Cei doi oficiali au convenit să continue dialogul direct în primul trimestru al anului 2022, în cadrul bunei cooperări dintre Ministerul Justiției și Comisia Europeană”, se arată în același comunicat oficial al ministerului.

Lasă un răspuns

NOTA: sunt interzise injuriile, incitările la ură ori violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația „Graiul Sălajului” nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea să solicite ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, transmise pe adresa de email a redacției: graiulsj@unisys.ro

Adresa ta de email nu va fi publicată.