Şeful de la Interne spune că Guvernul nu are bani să oprească alunecările de teren din Recea.
In urma unei interpelări adresate de către deputatul Iuliu Nosa primului ministru Emil Boc, prin care supunea atenţiei Guvernului situaţia celor 20 de gospodării afectate de alunecările de teren din localitatea Recea, ministrul MAI, Traian Igaş, a formulat un răspuns in care precizează că „proprietarii au obligaţia să-şi asigure locuinţele impotriva dezastrelor naturale”, iar pentru „lucrările de infrastructură afectate” finanţarea cheltuielilor trebuie asigurată de către Primăria Varşolţ. Cu alte cuvinte, ministrul originar din satul sălăjean Badon, le transmite autorităţilor locale şi parlamentarilor să se descurce singuri dacă vor să remedieze alunecările de teren din Recea, care datează de mai bine de 24 de ani, pentru că Guvernul nu are bani să-i ajute. „Menţionez că toate solicitările autorităţilor locale trimise din teritoriu sunt avute in vedere, insă trebuie precizat faptul că, in contextul in care resursele aflate la dispoziţia Guvernului sunt limitate, acestea trebuie utilizate in mod raţional in funcţie de priorităţile naţionale obiective”, specifică Igaş in răspunsul la interpelare. De asemenea, ministrul Internelor i-a transmis deputatului Nosa că primăria Varşolţ nu poate fi ajutată cu bani din Fondul de rezervă bugetară deoarece aceştia sunt doar pentru „cheltuieli urgente sau neprevăzute”.
Alunecările de teren nu sunt o prioritate pentru Guvern
Pe teritoriul localităţii Recea, datorită instabilităţii terenului, s-au produs alunecări de teren care au dus la avarierea unui număr de 20 de locuinţe, existand riscul ca acestea să se prăbuşească. Din studiul geotehnic efectuat in 2010 s-a constatat că alunecarea de teren este favorizată de hidrodinamica apelor subterane de infiltraţie. Pentru stabilizarea terenului este necesar să se efectueze pe o suprafaţă de aproximativ 10 hectare, lucrări de drenaj cu colectarea apelor de infiltraţie, precum şi lucrări de sprijinire a malurilor şi de stabilizare a terenului. Pentru stoparea alunecărilor de teren şi construcţia de noi case pentru cei afectaţi este nevoie de aproximativ 70 de miliarde de lei vechi. In acest sens, Prefectura şi Consiliul Judeţean Sălaj au inaintat MAI un proiect de hotărare de guvern, avand ca obiect alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară prevăzut in anul 2011 şi ulterior din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului. MAI a făcut o adresă către Ministerul Finanţelor, pentru a analiza oportunitatea alocării de fonduri către primăria Varşolţ. Dar se pare că acest proiect de hotărare a fost uitat prin sertarele vreunui funcţionar al Ministerului, pană acum neexistand un răspuns la solicitarea Prefecturii şi Consiliului Judeţean.
Cad casele peste oameni
In această primăvară, alunecările de teren s-au reactivat, „solul ridicandu-se numai in această iarnă cu peste 70 de centimetri”, potrivit lui Rad Valentin, unul dintre sătenii afectaţi de calamitatea naturală. Pe langă cele 20 de gospodării afectate, mai multe instituţii publice, printre care Biserica ortodoxă şi cea reformată, căminul cultural, grădiniţa şi şcoala generală au fost evacuate in 2010. Dramatic este faptul că mai mulţi localnici sunt somaţi săptămanal de pompieri să-şi părăsească casele pentru că pot cădea in orice moment peste ei, insă aceştia refuză, pe motiv că nu au unde să se mute. Manoilă Reghina, proprietara casei de la numărul 206, a dormit toată iarna cu uşile intredeschise pentru că nu se puteau inchide, iar din pensie nu reuşeşte să-şi finalizeze bucătăria de vară, neafectată incă de alunecările de teren.
Ministrul Igaş dă cu tifla locuitorilor din Recea
Articole
Postul Sfintei Marii
”Dacă lumea ar posti, nu s-ar mai face arme, n-ar mai fi războaie, tribunale și închisori. Postul i-ar ajuta pe toți să se înfrâneze, nu numai de la mâncare, ci să izgonească iubirea de arginți, lăcomia și orice vicleșug.” (Sfântul Vasile cel Mare) Dragi cititori, a început postul Adormirii Maicii Domnului, cunoscut în popor și sub denumirea de postul Sfintei Marii. Acesta durează două săptămâni și se încheie în data de 14 august, înainte de marea sărbătoare…
Mai mult...Solidaritatea
Ziua bună, dragi cititori! Într-o veche istorisire, doi soldați traversau, noaptea, o pădure înzăpezită. Atacați de o haită de lupi, ei s-au așezat spate în spate și s-au apărat reciproc. Astfel, fiecare a avut o perspectivă diferită asupra pericolului, dar, alegând să rămână împreună și să conlucreze, și-au putut salva viețile. Ce anume i-a salvat pe cei doi? Răspunsul este simplu și vădit: solidaritatea. Dacă aruncăm o privire pe rețelele de socializare la ecourile unor știri, dacă…
Mai mult...