octombrie 4, 2022

Ministrul Dezvoltării, în vizită la Camăr și Carastelec

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a fost prezent marți, 7 iulie, în Sălaj, într-o vizită de lucru. Acesta a vizitat o serie de obiective de investiții din județ, finanțate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Ministrul a fost însoțit de prefectul Dari Toma, deputatul Seres Denes, senatoarea Kovacs Irina și reprezentanți ai autorităților locale.

Printre obiectivele vizitate se numără o grădiniță nouă, ce se va construi la Camăr, pentru patru grupe de copii, cu sală de mese, bucătărie și spălătorie, spații pentru educatori și spații administrative și de depozitare. Grădinița va avea un cabinet medical, o sală mare pentru festivități și un spațiu de joacă în aer liber, de peste 100 mp. Valoarea proiectului finanțat de Ministerul Dezvoltării este de 1,5 milioane de lei.

Un alt proiect, cu o finanțare în valoare de 29,4 milioane de lei de la Ministerul Dezvoltării, vizează reabilitarea drumului județean dintre localitățile sălăjene Carastelec și Maieriște, pe o porțiune de 16,5 kilometri. Lucrările se vor finaliza la sfârșitul anului 2022.

Lasă un răspuns

NOTA: sunt interzise injuriile, incitările la ură ori violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația „Graiul Sălajului” nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea să solicite ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, transmise pe adresa de email a redacției: graiulsj@unisys.ro

Adresa ta de email nu va fi publicată.