Ministrul Bode, invitat de polițiști la o cafea pe capota Loganului

0
818

Ministrul de Interne, Lucian Bode, este invitat de polițiști în mijlocul lor, pentru a afla problemele din sistem „la firul ierbii”. Polițiștii din țară se plâng de condițiile în care muncesc, de legislația care, de multe ori, le pune piedici în îndeplinirea sarcinilor pe care le au, de șefii împuterniciți, de deficitul de personal.

Sindicatul Polițiștilor Europol a prezentat, în mediul online, scrisoarea unui polițist din capitală, adresată ministrului de Interne, Lucian Bode. Textul reprezintă, spun sindicaliștii, o radiografie a sistemului, prin ochii unui simplu polițist aflat în stradă, în prima linie.

Pantofii cu găurele și talpa de cauciuc, specifici muncii de birou și pantaloni la dungă specifici CFR, rupți între picioare

”Am onoarea să vă salut, domnule ministru! Deși am puține speranțe ca veți citi acest mesaj, am ales să vă expun o situație pe care dumneavoastră o puteți rezolva ușor. Sunt polițist de aproximativ 2 ani și jumătate la una dintre cele mai dificile secții din capitală, implicit din țară. Ca să vă faceți o idee, la această secție uneori un echipaj poate prelua și 12 intervenții 112 într-o tura de 8h (experiență proprie). În scurta mea activitate am avut parte de multiple intervenții în forță, fiind nevoie de incatușare forțată, forță fizică, alergare după infractori, escaladare garduri și alte lucruri pe care societatea civilă le vede doar la TV. De asemenea, am fost victima a 3 infracțiuni de ultraj în anul 2020. Nu de puține ori am ajuns acasă cu dureri grave de spate și de picioare după mai bine de 8ore petrecute în pantofii cu găurele și talpa de cauciuc, specifici muncii de birou la situația actuală. Și nu de puține ori mi-am petrecut jumătate din program cu pantalonii la dungă specifici CFR, rupți între picioare și nu numai. Și de aceste lucruri s-au plâns toți colegii mei, fără excepție. În urmă cu aproximativ 2 ani, colegii mei sătui de lipsa de interes la nivelul MAI și IGPR, au ales sa pună confortul, siguranța și sănătatea pe primul plan. Astfel, 90% din colegii mei, inclusiv eu, am ajuns sa înlocuim pantofii din echipare cu încălțăminte tactica de o mai bună calitate și cu un indice de confort net superior. De asemenea, pantalonii la dungă au fost înlocuiți cu pantaloni tactici cu o croială ergonomică, material mai bun și aspect mai plăcut, care au adus o mai bună mobilitate și un confort sporit. Vă mărturisesc faptul că în ultimul an de când am <ajustat> uniforma și am investit peste 3000 lei cu mare efort financiar din propriul buzunar, munca a devenit ceva mai ușoară, mai plăcută și încrederea în mine a crescut considerabil. Din partea societății civile am primit multiple aprecieri și am observat o reală schimbare în atitudinea persoanelor cu înclinații violente. Din cele văzute în mediul online, apreciez faptul că 80% din polițiștii din țară sunt de aceeași părere cu mine și și-au ajustat uniforma, sătui probabil de promisiuni și amânarea la nesfârșit a adoptării unei noi uniforme atât de necesare vremurilor actuale. În ultima perioada, controalele s-au înmulțit și au început presiunile pentru a ne întoarce la uniforma oficială, total depășită de vreme. Lucrătorii Direcției de Ordine Publică ne amenință cu cercetări din cauza uniformei, polițiștii din stradă fiind tratați cu un aer de superioritate și cu aroganță. Nimeni nu ne-a întrebat dacă ne e frig, cald, foame, sete sau din ce bani spălăm și reparăm mașinile ministerului, dar am fost „hăituiți” pe tema uniformei. Practic suntem <hăituiți> pentru simplul fapt că am încercat sa ne facem munca mai ușoară și am încercat sa aducem o îmbunătățire a serviciului polițienesc. Noi nu vrem să încălcăm legea, vrem doar condiții mai bune de muncă. Serviciul polițienesc are deja destule lipsuri pe care noi le decontăm direct iar ultimele presiuni din partea conducerii au stârnit o nemulțumire generală în rândul polițiștilor, nemulțumire care este pe punctul de a se transforma într-o revoltă din care toată lumea are de pierdut. În speranța că veți reflecta la cele expuse de mine, noi, polițiștii din stradă, vă cerem ajutor și înțelegere. Cât despre mine, oricând veți dori să luați pulsul direct din stradă, sau pur și simplu vreți să serviți o cafea la automat pe capota Loganului cu un om simplu și onest, vă stau la dispoziție și vă asigur de o reală colaborare din care veți vedea o altă față a Poliției a cărei imagine probabil ajunge distorsionat la dumneavoastră. Vă mulțumesc anticipat! Mă semnez, un simplu polițist din linia întâi”, scrie Silviu, un tânăr polițist din capitală.

În scurt timp, a venit și răspunsul la scrisoarea tânărului polițist. Adresa de e-mail, postată pe site-ul MAI, nu e bună.

„Așa cum anticipase încă din primele rânduri ale scrisorii adresate ministrului Lucian Bode, Silviu, colegul nostru, a primit un ŕăspuns prompt…nu e bună adresa de mail, pe care tot pe site-ul MAI a găsit-o:)) Asta pățesc tinerii polițiști care îndrăznesc să creadă că sistemul se poate schimba, că sunt ascultați, că pot contribui la îmbunătățirea instituțională. Au ajuns polițiștii din stradă să cerșească decență, normalitate și echipament adaptat nevoilor străzii! P.S. Nu trăiești în România anului 2021 dacă nu trebuie să trimiți o petiție prin poștă, în trei exemplare, conformate cu originalul și semnate pe fiecare pagină, într-un dosar cu șină”, spun, ironic, reprezentanții Europol.

În ultima perioadă, polițiștii au atras tot mai des atenția cu privire la problemele existente în sistem, cerând implicare din partea autorităților. În 10 mai, sindicaliștii au organizat o acțiune de protest în fața Ministerului de Interne, solicitând organizarea de concursuri pentru ocuparea funcțiilor de conducere din sistem. De asemenea, o altă revendicare a fost reprezentată de modificarea condițiilor de organizare și desfășurare a concursurilor, care în momentul de față se rezumă la un interviu oral pe subiecte profesionale, „ce nu poate fi contestat și nici nu reprezintă un instrument legitim de a testa capacitățile și competențele celor care vor să fie șefi”, afirmă sindicaliștii.

Pe de altă parte, ministrul Lucian Bode, a fost criticat în mai multe rânduri pentru că pare mai preocupat de activitățile de la Ministerul Transporturilor, portofoliu pe care l-a deținut înainte de a prelua Ministerul de Interne.

LĂSAȚI UN MESAJ

NOTA: sunt interzise injuriile, incitarile la ura ori violenta, cuvintele obscene si atacul la persoana.

Publicatia „Graiul Salajului” nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revenind integral autorului comentariului.

Orice persoana care se considera prejudiciata de continutul unui comentariu, are posibilitatea sa solicite stergerea comentariului respectiv, in baza unei cereri in acest sens, transmise pe adresa de email a redactiei, graiulsj@unisys.ro.

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.