octombrie 4, 2022

Ministerul Educației face inventarul angajaților vaccinați

Potrivit datelor centralizate, rata generală de vaccinare a angajaților din aparatul propriu al Ministerului Educației este 66% din totalul celor 444 angajați în aparatul central, anunță reprezentanții instituției. Raportat la personalul care deține funcții de conducere, ponderea celor vaccinați este de peste 93%.

De altfel, Ministerul Educației a solicitat vineri, 29 octombrie, afișarea ponderii personalului propriu vaccinat pe site-urile tuturor inspectoratelor școlare județene și pe site-ul fiecărei unități/instituții de învățământ și al fiecărei unități conexe.

Aceste date trebuie publicate numeric și procentual, prin raportare la numărul total de angajați, cu respectarea tuturor reglementărilor GDPR.

Conform datelor afișate, la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Sălaj, din cei 39 de angajați, 30 sunt vaccinați cu cel puțin o doză, ceea ce înseamnă o pondere de 81 la sută a celor vaccinați în totalul numărului de angajați.

1 thought on “Ministerul Educației face inventarul angajaților vaccinați

Lasă un răspuns

NOTA: sunt interzise injuriile, incitările la ură ori violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația „Graiul Sălajului” nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea să solicite ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, transmise pe adresa de email a redacției: graiulsj@unisys.ro

Adresa ta de email nu va fi publicată.