Michael Jackson – o cariera fabuloasa, umbrita de o viata plina de excentricitati si controverse

Cantaretul american Michael Jackson, care a fost supranumit “regele pop-ului”, a murit la varsta de 50 de ani, dupa ce a suferit un stop cardiac, lasand in urma o cariera fabuloasa, marcata insa de scandaluri si dezvaluiri despre stilul sau de viata excentric.
Unul dintre putinii artisti care a fost introdus de doua ori in Rock and Roll Hall of Fame, Michael Jacksona intrat si in Cartea Recordurilor ca fiind cel mai de succes showman al tuturor timpurilor, cu 13 premii Grammy la activ, 13 single-uri pe clasate locul intai in topuri si vanzari de peste 750 de milioane de albume in intreaga lume. Jackson a avut parte de o viata intens mediatizata, dublata de o cariera de succes, reprezentand o parte semnificativa a culturii pop timp de aproape patru decade.
Michael Joseph Jacksons-a nascut pe 29 august 1958, in Gary, Indiana, fiind al saptelea din cei noua copii ai familiei. Cei cinci baieti Jackson – Jackie, Tito, Jermaine, Marlon si Michael – au sustinut primul lor concert, sub titulatura The Jackson Five, cand Michael avea doar 11 ani. Trupa a fost promovata de celebra casa de discuri Motown si s-a bucurat de succes international. Dupa acest moment, Michael s-a lansat intr-o stralucita cariera solo. El a debutat pe cont propriu in 1972, iar zece ani mai tarziu a lansat albumul “Thriller”, care a devenit un hit de proportii. Albumul s-a vandut in 21 de milioane de exemplare doar in SUA si in peste 27 de milioane de copii in intreaga lume.
La inceputul anilor ’80, Jackson s-a impus ca o figura dominanta in muzica pop, devenind primul showman afro-american intens promovat de MTV. Popularitatea videoclipurilor sale, precum “Thriller”, “Beat It” si “Billie Jean”, au ajutat la impunerea pe piata a postului de televiziune, inca nou la acea vreme. Atat in clipuri, cat si pe scena, Jackson a facut celebre o serie de tehnici de dans elaborate, precum faimosul “moonwalk”.
Albumul “Bad”, aparut in 1987, s-a vandut aproape la fel de bine ca si precedentul. Fiecare nou album semnat de Jackson, fiecare noua aparitie a sa reprezenta un eveniment. Oamenii ii copiau coafura carliontata, precum si vestimentatia extravaganta. Veterani din showbiz precum Fred Astaire il laudau. Jackson poza pentru fotografi alaturi de Ronald si Nancy Reagan la Casa Alba. Paul McCartney facea duete cu el, precum “The Girl Is Mine” si “Say Say Say”. Jackson a devenit imaginea Pepsi, iar cand parul sau a luat foc in timpul filmarii unei reclame, acest fapt facea titlurile tuturor ziarelor. Dar, asa cum spune o vorba in showbiz – atunci cand esti pe culmile lumii, n-ai unde sa mergi decat in jos.
Urmatoarea lansare a lui Jackson, “Dangerous” (1991), a debutat pe locul intai in topuri, lansand doar un singur single, piesa “Black or White”, al carui videoclip a fost intens criticat la acea vreme pentru felul violent in care se sfarsea.
Dupa acest album, viata privata a artistului a devenit mai interesanta decat cariera sa, care schiopata. Un dublu album “greatest hits” lansat in 1995, “”HIStory”, s-a vandut relativ prost, comparativ cu onorariile imense ale lui Jackson – doar 7 milioane de copii. Un nou album lansat in 2001, “Invincible”, a inregistrat vanzari chiar si mai slabe.
Alte aspecte ale vietii sale personale, precum chipul sau in continua schimbare, aparitiile sale excentice si comportamentul sau ciudat, au inceput sa suscite interesul publicului. De asemenea, numeroase controverse i-au afectat imaginea in ultimele doua decade. In 1993 a fost acuzat de molestarea sexuala a unui copil, dar anchetele politiei au fost inchise din cauza lipsei de probe. De asemenea, in 2005, Jackson a fost din nou anchetat de un tribunal american, dupa ce a fost acuzat de pedofilie, fiind in cele din urma achitat. Incepand cu anii ’90, cantaretul a avut o serie de probleme de sanatate, dublate de zvonuri care indicau ca acesta ar suferi de diverse boli de piele, ca urmare a numeroaselor operatii estetice suferite.
De asemenea, in ultima perioada a vietii sale, artistul s-a confruntat cu o serie de probleme financiare, el fiind chiar pe punctul de a-si vinde celebra ferma Neverland la licitatie, in mai 2008. Cateva luni mai tarziu, in noiembrie, el a predat titlul de proprietate asupra fermei Neverland unei companii infiintate de el insusi si de firma care detine o ipoteca de 24 de milioane de dolari asupra resedintei. Jackson a fost casatorit de doua ori, prima data cu fiica lui Elvis, Lisa Marie Prestley.
Chiar daca interesul publicului a scazut de-a lungul timpului, Michael Jackson nu si-a pierdut niciodata fanii. Dovada stau cele 50 de concerte de adio pe care le avea programate la O2 Arena din Londra, incepand cu 13 iulie. 75.000 de bilete au fost epuizate la doar cateva ore de la punerea acestora in vanzare. Mort cu mai putin de o luna inainte de revenirea pe scena, artistul lasa in urma trei copii: Michael Joseph Jackson Jr., Paris Michael Katherine Jackson si Prince Michael Jackson II.

About Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *