”Lux in tenebris” – o expoziție care arată luminile din ceea ce numim Evul Întunecat

0
82

La Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău a avut loc vernisajul unei expoziții care ne apropie lumea medievală locală și ne provoacă să cunoaștem altfel istoria – ”Lux in tenebris”.

”Pe teritoriul actual al Judeţului Sălaj au fost identificate prin cercetări cu caracter divers (de suprafaţă, preventive sau sistematice) un număr semnificativ de obiective arheologice medievale (așezări, cimitire, cetăţi), o parte dintre acestea (datorită caracteristicilor structurale și a funcţionalităţii) se păstrează încă la suprafaţa solului, din această categorie făcând parte bisericile medievale. Expoziția <Lux in tenebris> își dorește să vă călăuzească în lumea medievală religioasă, într-un mod inedit. Pe lângă piesele arheologice clasice (descoperite pe teritoriul județului Sălaj), vizitatorul va avea ocazia să se întoarcă într-un timp al misterelor, a cărui atmosferă tenebroasă recreată în expoziție este la final învinsă de oazele de umanitate care ne-au luminat trecutul”, spune Timea Keresztes, arheolog și unul dintre curatorii expoziției.

Potrivit managerului Muzeului Juețean de Istorie și Artă Zalău, dr. Corina Bejinariu, expoziția, vernisată săptămâna asta în cadrul Beciului Cultural, face parte din proiectul „Biserici medievale de zid din județul Sălaj” și reprezintă a doua etapă a acestui proiect, prima etapă fiind partea de documentare în teren. A treia etapă o va constitui lansarea unui volum, un ghid general de prezentare a acestor construcții religioase.

Lumina din întuneric

La vernisajul ”Lux in tenebris”, dr. Dan Băcueț Crișan, celălalt curator al expoziției, a vorbit despre ce a însemnat perioada medievală, dincolo de prejudecățile cu care ne-am obișnuit.

”După cum se cunoaște, omul medieval a încercat tot timpul să fie cât mai aproape de divinitate, o formă de manifestare a acestei apropieri a constituit-o ridicarea edificiilor religioase, de la micile biserici parohiale la imensele catedrale. Prin urmare bisericile (ca și construcții) sunt forme clare de manifestare a apropierii față de divinitate. În această încercare, omul medieval a construit biserici cât mai înalte din dorința de a fi mai aproape de divin. Imensele catedrale cu înălțimi amețitoare sunt o mărturie în acest drum al umanității spre divinitate. Pe de altă parte, acest tip de construcții (bisericile și catedralele) sunt o manifestare a geniului uman care, în această încercare de a fi cât mai sus și cât mai aproape de divinitate, a dus la apariția unor categorii de meseriași specializați în astfel de construcții, de la cei care alegeau lemnul pentru grinzi și șarpante la tăietorii de piatră în cariere, cioplitorii, mortarii și ghipsuitorii, proiectanții, inginerii, sticlarii, fierarii, geamgii, pictorii etc. De asemenea, au trebuit rezolvate o sumedenie de probleme tehnice și tehnologice: chestiuni legate de rezistența structurilor, modalități de susținere a tavanelor, forme de realizare a bolților, formule de zidărie, revalorizarea matematicii, a geometriei, inventarea unor mașinării care să poată ridica elementele arhitecturale grele din piatră până la ultimul etaj, până în vârful turlelor catedralelor. Tot acest drum către divinitate a determinat și cumularea unui bagaj mare de cunoștințe științifice, ducând la realizarea unei sumedenii de invenții tehnologice. Prin urmare, titlul acestei expoziții, LUX IN TENEBRIS, nu a fost ales întâmplător, pentru că în tenebrele evului mediu, omenirea a căutat întotdeauna drumul spre lumină”, a explicat Dan Băcueț-Crișan.

Expoziția a fost organizată de către Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, cu sprijinul Episcopiei Romano-Catolice din Oradea și a Parohiei Reformate din Pericei. ”Lux in tenebris” se poate vizita până în data de 23 decembrie, la Muzeul din Zalău.

LĂSAȚI UN MESAJ

NOTA: sunt interzise injuriile, incitarile la ura ori violenta, cuvintele obscene si atacul la persoana.

Publicatia „Graiul Salajului” nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revenind integral autorului comentariului.

Orice persoana care se considera prejudiciata de continutul unui comentariu, are posibilitatea sa solicite stergerea comentariului respectiv, in baza unei cereri in acest sens, transmise pe adresa de email a redactiei, graiulsj@unisys.ro.

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.