noiembrie 29, 2022

Luceafărul Bălan a cedat in ultimul sfert de oră

Gruparea condusă de Radu Pop a ajuns la 10 meciuri fără victorie, după ce a pierdut în deplasarea de la Recea, unde a încasat trei goluri, în ultimul sfert de oră


În săptămâna premergătoare jocului de la Recea, Luceafărul Bălan era cât pe ce să mai piardă doi jucători importanți, astfel că Bogdan Ciaca și Andrei Teglaș au anunțat că părăsesc echipa. În cele din urmă au fost întorși din drum de către patronul Radu Pop, astfel că cei doi au fost titulari la partida de sâmbătă.
Problemele au apărut însă pe banca tehnică, acolo unde Călin Pop a rămas acasă, iar echipa a fost condusă de către Emil Ionaș. Cu toate acestea, campioana Sălajului a jucat curajos, dar o neatenție în defensivă a costat, astfel că gazdele au deschis scorul încă din primul sfert de oră.
Vizitatorii au încercat să revină și au avut câteva momente bune, dar prima repriză s-a terminat cu avantaj minim pentru cei de la Fotbal Comuna Recea. La revenirea de la vestiare, Bălanul a fost mai hotărâtă, iar în minutul 50, Andrei Teglaș a scos o lovitură de pedeapsă. De la punctul cu var a marcat elegant Alex Turcu, iar Luceafărul a prins curaj și a sperat la un rezultat pozitiv.
Au urmat mai bine de 20 de minute în care jocul a fost extrem de echilibrat, iar în unele momente, campioana Sălajului a avut potențial. Nu a fost suficient pentru un rezultat pozitiv, deoarece în ultimul sfert de oră, Marius Haiduc și colegii săi s-au predat stop_coloana și au încasat trei goluri, după trei greșeli copilărești în defensivă.
Popan, Chinde și Tarța au făcut ca scorul din final să fie prea dur pentru Luceafărul Bălan, care a rămas fără victorie după 10 etape. Șansele sunt minime ca primul succes să fie obținut în etapa următoare, mai ales că Bălanul se va duela pe teren propriu cu Unirea Jucu.
Fotbal Comuna Recea – Luceafărul Bălan 4 – 1 (1 – 0)
Au marcat: Raul Toraczkozi (15), Călin Popan (75), Viorel Chinde (80) și Adrian Tarța (85), respectiv Alex Turcu (50)
Fotbal Comuna Recea: Ioan Anișoreac – Bogdan Pașca, Răzvan Făzăcaș, Sergiu David, Szekely Lorand, Alin Cuc, Vlad Asăujan, Raul Toraczkozi, Darian Săbădâș, Cosmin Ciuntu și Ionuț Mariș. Rezerve: Ioan Anișoarei – Vlad Riza, Călin Popan, Denis Filip, Mateiaș, Adrian Tarța și Viorel Chinde. Antrenor: Romică Buia
Luceafărul Bălan: Marcel Petcu – Cătălin Odenie, Gabriel Buda, Vlad Lazăr, Marius Haiduc, Raul Brîndușe, Bogdan Ciaca, Alex Turcu, Nagy Ciprian, Andrei Teglaș și Darius Colciar. Rezerve: Marius Groza – Cătălin Coste, Marius Colciar și Flaviu Porumb. Antrenor: Emil Ionaș

Lasă un răspuns

NOTA: sunt interzise injuriile, incitările la ură ori violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația „Graiul Sălajului” nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea să solicite ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, transmise pe adresa de email a redacției: graiulsj@unisys.ro

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *